Radu Ştefan, Paul Papp şi Constatin Nica sunt anunţaţi titulari în prima etapă din Italia, ultimul campionat mare care pleacă la drum. Nouă jucători români se află la startul noului sezon fotbalistic din Italia, care va debuta sâmbătă, cu partida Verona – AC Milan. De zece ani nu au mai fost atâţia fotbalişti români în campionatul italian.
Alături de Radu Ştefan (Lazio), Paul Papp (Chievo) şi Constantin Nica (Atalanta), mai sunt prezenţi în acest an în Serie A Bogdan Lobonţ (AS Roma), Marius Alexe (Sassuolo), Denis Alibec (Bologna), Adrian Stoian (Chievo).
Din păcate, ultimii cinci nu au şanse prea mari să prindă un loc de titular la echipele lor. Bogdan Lobonţ este din nou varianta a doua în poarta Romei, după sosirea la echipă a veteranului Morgan De Sanctis, de la Napoli. Marius Alexe pare a fi deocamdată prea crud pentru campionatul italian, la fel ca şi Denis Alibec. Nici Adrian Stoian nu are şanse să se impună în formula de bază la Chievo, fiind totuşi între primele 4-5 rezerve.
Doi fotbalişti români nu intră în calculele antrenorilor lor, Cristi Chivu şi Gabi Torje. Fundaşul s-a operat recent la unul dintre degetele piciorului drept şi va fi indisponibil patru luni, iar oficialii interişi vor să scape neapărat de el, în timp ce piticul Torje nu este pe placul tehnicianului lui Udinese, Francesco Guidolin. Mijlocaşul de bandă dreaptă îşi caută de zor echipă unde să joace în noul sezon. Dacă nu îşi va găsi ceva convenabil în Italia, Germania sau Anglia, Torje va face cale întoarsă la Granada.
Programul primei etape din serie A
SÂMBĂTĂ
Verona – AC Milan
Sampdoria – Juventus
DUMINICĂ
Inter Milano – Genoa
Caliagri – Atalanta
Lazio – Udinese
Livorno – Roma
Napoli – Bologna
Parma – Chievo
Torino – Sassuolo
LUNI
Fiorentina - Catania
Radu Ştefan, Paul Papp şi Constatin Nica s