Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revoluționar suspectat că a „țepuit“ CAR!

Publicat in Ora de Iasi, vineri 23 august 2013 ·

IAȘI. Un revoluționar acuzat că a păcălit Casa de Ajutor Reciproc (CAR) a pensionarilor va trebui să dea explicații în instanță.

Procurorii l-au trimis în judecată pe Mitică Ungureanu (60 de ani), pentru înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Potrivit oamenilor legii, pe 1 aprilie 2008, Ungureanu a semnat un contract de credit pentru suma de 3.000 de lei. Înainte de aceasta, bărbatul a devenit membru al CAR. Astfel, pentru a putea lua împrumutul, ieșeanul trebuia să aducă două persoane care să garanteze returnarea banilor.

Anchetatorii au precizat că Ungureanu, președinte al Asociației „Intermediu“, a falsificat o adeverință de venit și a prezentat un contract fictiv de muncă întocmit pe numele unei studente, căreia el îi promisese că o va angaja ca secretară la acea asociație. De fapt, contractul de muncă nu fusese înregistrat la ITM Iași, iar studenta nu fusese angajată.

Pe 1 aprilie 2008, Ungureanu a semnat contractul cu CAR, iar, două zile mai târziu, a primit banii. Procurorii au afirmat că revoluționarul nu a returnat vreo rată din suma respectivă, iar cei de la CAR au constatat că nu îi pot executa silit veniturile, pentru că el primește o indemnizație lunară pentru calitatea de „Luptător pentru Victoria Revoluției din decembrie 1989 – Remarcat prin merite deosebite“.

„Potrivit legislației, aceste venituri nu pot fi executate silit“, a spus purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, prim-procurorul adjunct Irina Perjoiu.

IAȘI. Un revoluționar acuzat că a păcălit Casa de Ajutor Reciproc (CAR) a pensionarilor va trebui să dea explicații în instanță.

Procurorii l-au trimis în judecată pe Mitică Ungureanu (60 de ani), pentru înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Potrivit oamenilor legii, pe 1 aprilie 2008, Ungureanu a semnat un contract de credit pentru suma de 3.000 de

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, va fi readus în România. Autoritățile de la Atena au admis predarea sa

Ziare.com acum 32 minute
Fostul parlamentar Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, urmează să fie adus vineri în ţară după ce autorităţile judiciare din Grecia au admis definitiv c

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 2 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum o ora
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum o ora
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

Patru previziuni privind inteligenţa artificială în 2025. Unde va ajunge tehnologia care a cucerit lumea?

Mediafax acum 25 minute
În 2024, nu a existat nimic nou în domeniul inteligenţei artificiale care să egaleze şocul produs de apariţia şi utilizarea ChatGPT, însă îmbunătăţirile pe bandă rulantă ale tehnologiei care a stat la baza succesului OpenAi, au făcut ca domeniul AI

Constanţa: Incendiu puternic la un grajd de animale din Poarta Albă / 500 de oi nu au mai putut fi salvate

News.ro acum o ora
Constanţa: Incendiu puternic la un grajd de animale din Poarta Albă / 500 de oi nu au mai putut fi salvate

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 4 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina. „Noi nu suntem împotrivă”

Ziare.com acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Putin consideră această propunere acceptabilă.

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°