Premierul ungar Viktor Orban spune că nu se înţelege cu Victor Ponta, pentru că nu este “influenţat de sentimente naţionale”. În schimb, îl preferă pe Băsescu, “un patriot român”, cu “sentimente naţionale solide”.
El a mai spus că relaţia cu preşedintele Băsescu este una “cu baze solide, care funcţionează bine de mai mulţi ani”. “În ceea ce priveşte legăturile de acum, pot spune că avem cu preşedintele o relaţie cu baze solide, care funcţionează bine de mai mulţi ani. Ceea ce este interesant, pentru că în general se consideră că pentru minorităţile de pe teritoriul unei ţări, să spunem maghiarii din România, este mai favorabil dacă se află la putere un guvern de stânga. Pentru că guvernele de dreapta sunt guverne preocupate de valorile naţionale, ceea ce pentru guvernele de stânga este o chestiune mai puţin importantă. Dar eu am învăţat în ultimii 20 de ani că lucrurile funcţionează invers. Adică eu mă înţeleg mai bine cu un patriot român decât cu un român pentru care chestiunile naţionale sunt mai puţin importante”, a subliniat Viktor Orban.
El a afirmat că se înţelege mai bine cu preşedintele român, “un patriot cu sentimente naţionale solide”, decât cu premierul român, “:mai puţin influenţat de sentimente naţionale“. “De aceea, deşi Băsescu este un preşedinte de dreapta, deci cu sentimente naţionale, un patriot cu sentimente naţionale solide, totuşi mă înţeleg mai bine cu el decât cu un prim-ministru român mai puţin influenţat de sentimente naţionale“, a spus el.
“Acum în România nu este la putere un Guvern de dreapta, ci de stânga, iar cu acest Guvern nu avem încă o relaţie care ar putea fi caracterizată în vreun fel, a mai declarat Viktor Orban“.
Oficialul ungar a fost întrebat, într-un interviu pentru Digi24, în ce relaţii este acum cu preşedintele Traian Băsescu şi cu premierul Victor Ponta. “Relaţiile româno-ungare se numără printre re