La un pas de trimiterea în judecată, vicepremierul a obţinut o amânare, invocând probleme urgente de familie
Vice-priministrul Liviu Dragnea - urmărit penal în dosarul privind fraudarea referendumului din 29 iulie 2012 pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu - a fost citat să se prezinte la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în data de 19 august. Potrivit surselor EVZ, la întâlnirea cu procurorii ar fi urmat să se definitiveze prezentarea materialului de urmărire penală, act ce precede trimiterea în judecată.
Vicepremierul a zis pas
Oficialul de rang înalt nu s-a prezentat însă la DNA. Liviu Dragnea ar fi invocat necesitatea unei plecări urgente la Istanbul, unde s-ar afla, grav bolnav, fratele său mai mare, Viorel Dragnea, fost poliţist, au declarat surse judiciare, în exclusivitate pentru EVZ. Aceasta nu este prima amânare cerută de vicepremier, dar procurorii DNA nu puteau refuza un om care reclamă probleme grave şi urgente în familie. Aşa că au reprogramat întâlnirea pentru data de 29 august.
A participat la şedinţa de Guvern
Ieri, la doar două zile distanţă după evitarea DNA, Liviu Dragnea era în Bucureşti şi nu la Istanbul. Jurnaliştii acreditaţi la Palatul Victoria l-au văzut la şedinţa de Guvern. Surse din Teleorman, judeţul de provenienţă al familiei Dragnea, au confirmat pentru EVZ faptul că, într-adevăr, fratele mai mare al vicepremierului "a fost internat la Istanbul" şi că "a fost deja adus acasă astăzi (miercuri - n.r.) sau marţi". Liviu Dragnea nu a putut fi contactat pentru a-şi spune punctul de vedere. Nici apărătorul acestuia, avocatul Marian Nazat, nu a putut fi găsit.
Dosarul ajunge pe masa judecătorilor
"Am spus-o tot timpul că-s nevinovat. Am organizat o campanie electorală pentru referendum şi atât", a declarat Dragnea după una din vizitele la DNA, sperând să scăpe de urmărirea penală. Trimite