Accident șocant, noaptea trecută, pe Autostrada Soarelui! O tânără din București a murit strivită, pe locul din dreapta al unei dubițe, după ce prietenul acesteia, care se afla la volan, a intrat cu viteză într-un TIR parcat pe banda de urgență. Bărbatul a îmbrățișat trupul neînsuflețit ore în sir şi nu le-a permis autorităţilor să ia cadavrul iubitei de pe şoseaua însângerată.
Tragedia s-a produs la kilometrul 177 pe Autostrada Soarelui, în dreptul orașului Medgidia. Singurul martor al scenelor de coșmar este șoferul de TIR implicat în accident. Celălalt conducător auto nu s-a dezlipit, nici măcar pentru o clipă, de lângă cadavrul iubitei lui și nu a lăsat pe nimeni să se apropie.
„Eu am scos mașina cât am putut pe dreapta și nu am avut triunghiul reflectorizant, am semnalizat-o cu o vestă refelectorizantă și cu luminile mașinii. Dormeam în momentul impactului. Am auzit o izbitură puternică în spate, iar când m-am trezit am văzut nenorocirea. Nu știam practic ce s-a întâmplat, pentru că mașina e cumva oblic, a venit de pe banda 1, 2 […] nu știu ce s-a întâmplat, că dacă ar fi mers paralel cu mine, trecea pe lângă remorcă, pe lângă TIR”, a declarat Şerban Florea, șoferul TIR-ului.
În urma impactului devastator, tânăra care se afla pe locul din dreapta în dubița cu numere de București a fost strivită între fiare. Pompierii de la Descarcerare abia au reușit să o scoată, însă a fost mult prea târziu. Medicii nu au mai putut face nimic.
„Intervenția celor de la Descarcerare a fost grea, ținând cont de impact. A fost destul de greu de scos victima, dar a fost scoasăși s-a constatat decesul”, a declarat maior Dan Matache, cmd.Detașamentul de Pompieri Cernavodă.
Nimeni nu știe cum a fost posibil ca dubița să intre în plin în spatele mastodontului, care era parcat și semnalizat corespunzător, pe banda de urgență. P