Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zamfir l-a convins să continue! Tăbârcă rămâne antrenorul Rapidului, Rada out

Publicat in Liga2, vineri 23 august 2013 ·

UPDATE: Tensiunile din Giuleşti au ajuns într-o nouă etapă, suporterii prezentându-se ieri la Pro Rapid. După o şedinţă care a durat aproape două ore, conducătorii au promis jucătorilor că vor plăti o parte din restanţe până la sfârşitul săptămânii viitoare. În schimb, decizia de demitere a lui Marian Rada de la conducerea tehnică a echipei a rămas definitivă.

În aceste condiţii, Adrian Zamfir l-a convins pe Sandu Tăbârcă să rămână antrenorul Rapidului în continuare, deşi acesta anunţase că va pleca la finalul acestei săptămâni din ţară să fie alături de familie.

Zamfir îl consideră pe Tăbârcă antrenorul cel mai potrivit pentru a ajuta Rapidul. Acesta îi va avea secunzi pe Florică Drăghici şi antrenorul cu portarii Dumitru Iordan.

Acţionarul FC Rapid, Nicolae Cristescu, a declarat, joi, la finalul unei şedinţe pe care a avut-o cu jucătorii şi reprezentanţii suporterilor, că nu a cedat la presiunea fotbaliştilor care doreau ca Marian Rada să rămână în funcţie, precizând că acesta nu va continua la conducerea tehnică a echipei.

"Am stabilit o strategie cu băieţii, intră în cantonament de mâine cu două antrenamente pe zi. Nu a fost un protest al jucătorilor, a fost o neînţelegere. Chestia cu Rada (n.r. - demiterea lui Marian Rada) a fost hotărârea mea. Nu am cedat la presiunea lor, eu nu cedez niciodată la presiunea nimănui atâta timp cât dreptatea este de partea mea", a spus Cristescu.

Întrebat dacă este posibil ca Marian Rada să rămână totuşi în funcţie, oficialul rapidist a răspuns: "Nu".

Cristescu a adăugat că jucătorii nu au avut pretenţii exagerate şi că aceştia au înţeles în cele din urmă că trebuie să se antreneze. "Ne pregătim serios pentru campionatul Ligii a II-a. Nici ei nu au fost exageraţi, a fost o discuţie amiabilă şi plăcută. M-au înţeles, ne-am înţeles, până la urmă suntem o famili

Articolul in Liga2 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum o ora
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum o ora
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum 23 minute
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum o ora
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum o ora
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 2 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 5 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum o ora
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/33°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°