Cele două căi de evoluţie istorică a Europei se relevă cu claritate: pe de o parte istoria forţei politice, economice, şi militare; de pe altă parte visul lui Victor Hugo, al unor state europene unite, teoretizat şi planificat, ori prospectat teoretic şi diplomatic de Robert Schumann şi Jean Monnet, imediat după Cel de al Doilea Război mondial, iniţial în forma Comunităţii Cărbunelui şi Oţelului, care ulterior să trebuiască  dezvoltată, în viziunea celor doi autori profetici, în forma unei uniuni integrale.

Alcide de Gasperi, Charles de Gaulle şi Konrad Adenauer au reprezentat pentru unificarea Europei, ceea ce Stalin, Roosevelt si Churchill, reprezentaseră pentru demolarea ei. Este important de notat aici rolul lui Schuman şi Monnet în crearea unor mari şanse pentru Europa. Fără un program inteligent, nici o mare acţiune istorică, fericită sau nefericită, nu a fost posibilă vreodată. Războiul Rece e urmat proiectul publicat în,, Foreign Affairs’’ sub semnătura,,X’’, Mr. X nefiind altul decât George Kennan, diplomat american în serviciu la Moscova, în timpul ambasadoriatului deţinut de Averell Harriman. Schuman şi Monnet sunt domnii X, declaraţi dintr-un început sub numele proprii, ale proiectului păcii europene, probabil, o pace de acum perpetuă cel puţin in interior.

Uniunea Europeană este astăzi o organizaţie care dispune de toate instrumentele organizatorice şi legislative care să o transforme în prima autentică uniune din istoria democratică, a unor state prospere, diferite însă ca tradiţie, istorie şi origine, democratice în ele însele, egale în drepturi, fraterne în structurarea eforturilor, libere, ca popoare integrate în acest mare sistem. Uniunea Europeană nu dispune însă de suficiente instrumente de siguranţă care să o protejeze de o glisadă, nu fatală, cel puţin însă grav detrimentală, către tentaţia de tip centralist, la limită im