Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sore, Lora şi Holograf dar şi Festivalul Cătlanelor, în încheierea Zilelor Aradului

Publicat in Glasul Aradului, vineri 23 august 2013 ·

Zilele Aradului, ediţia 2013, se vor încheia în acest sfârşit de săptămână când sunt programate mai multe concerte în aer liber dar şi Festivalul Cătla­nelor, precum şi o sesiune de co­mu­nicări şi o expoziţie.

Astfel, vineri, de la ora 10.00, Pa­latul Administrativ va găzdui conferinţa „Centenarele Aradului” în care vor fi pre­zentate comunicări despre istoria Palatului Cultural la împlinirea unui secol de la inaugurare precum şi despre prima linie de cale ferată electrificată din această parte a ţării, de la a cărei dare în folosinţă se împlinesc 100 de ani. De la ora 18.00, la Galeria de Artă Delta este programat vernisajul expoziţiei „Aradul văzut prin ochii artiştilor euro­peni”, care va cuprinde lucrări de pictură, grafică şi sculptură realizate în cadrul atelierelor de creaţie de la Zilele Aradului. Tot vineri, de la ora 19.00, va fi făcută prezen­tarea echipajelor participante la Raliul Aradului. De la ora 20.00 la Ştrandul Neptun va avea loc concertul susţinut de Filarmonica Arad&Cezar the Voice.

Sâmbătă, de la ora 10.00 va debuta concursul de canotaj pe râul Mureş la care va participa şi Ivan Patzaikin.

De la ora 19.00 la Ştrandul Neptun va avea loc concertul de muzică uşoară cu Petru Călinescu, Lora, Cabron, Sore, Grasu XXL şi Holograf.

Duminică, de la ora 10.00, la Ştrandul Neptun va avea loc Festivalul Cătla­nelor, după care, la ora 18.00 este programat spectacolul folcloric ca va în­cheia Zilele Aradului. Spectacolul va fi susţinut de orchestra Rapsozii Zărandului şi soliştii Sava Negrean Brudaşcu, Mariana Deac, Adrian Stanca, Cornelia Căpraru Roman, Tiberiu Crişan, Malvina Nagy, Ionuţ Langa, Daniela Dudaş şi Aura Bonchiş. Duminică, la ora 16.00, pe platoul din faţa Palatului Administrativ va avea loc festivitatea de premiere la Raliul Aradului.

De asemenea, vineri, sâmbătă şi duminică, arădenii mai pot vizita Târgul E

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 3 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 2 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 38 minute
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 9 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 10 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 2 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 8 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Vremea

București
acum

18°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°