Recent am fost la Vadu, pe plaja pustie, între prieteni buni, glume, voie buna şi bere. Cum mi se întâmplă adesea, am chitara cu mine şi am executat cu plăcere şi destoinicie nişte mult Pink Floyd întru încântarea celor mai sus numiţi printre guri de vodka şi tăceri sublime la foc de tabără, cauzate de emoţii personale, poate prea personale. Până la urmă asta face Floyd-ul din om, nu? Te dezbracă de toate cutumele, măştile şi „hainele” lăsându-te gol-goluţ, de toate cele ce înconjoară fiinţa şi uşor uimit, nu mult, cât să nu-ţi mai pese de nimeni şi nimic, mai cu seamă de tine - unii l-ar numi un sentiment sublim de abandonare vecin cu absolutul. Tot la Vadu, printre emoţii şi glumiţe, am primit ceva cadou: o carte făcută de noi pentru cel mai bun prieten al nostru, cel ce ne leagă pe noi ca gaşcă, întâmplător şi unchiu’ meu pe nume Victor (nicio coincidenţă). Carte de texte culese de pe Facebook-ul omului, vă zic, are talent cu carul. Pentru el cel mai frumos cadou ever, pentru noi de asemenea, mai ales că am primit fiecare, pe lângă exemplarul de rigoare şi câte o dedicaţie extrem de personală. Pe cartea mea scria aşa: „Pentru Victor, cu drag, pentru că uneori legatul de calorifer e un lucru foarte bun!”. Nu vă panicaţi, nu-i vorba de vreo tortură deşi la vremea respectivă s-ar fi putut socoti şi aşa. Să tot fi avut vreo 14, 15 ani, vârsta a îndoielilor de tot soiul, a întrebărilor existenţiale şi a inocenţei pure. Fiind crescut cu pick-up şi discuri de tot soiul : Credence, Beatles, Hendrix, Queen, etc m-a cuprins aşa prin intermediul anturajului şcolar ( „Hai bă fraiere lasă-ne cu vechiturile tale, ia d-aici marfă nouă”) un soi de boala cu muzica comercială, mai cu seamă românească. Şi uite-aşa băiatul instruit întru rock şi roll a luat-o pe câmpiile patriei pavate cu tot soiul de Andrele, Valahii şi Studenţi ( 3 la număr). Asta până într-o bună zi! Să tot fi