Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copil dispărut, găsit după patru zile

Publicat in Ziarul de Roman, vineri 23 august 2013 ·

Un copil de zece ani a fost găsit după patru zile, la aproximativ 40 de kilometri de locul din care plecase. Norocul lui a fost că o familie din comuna Trifești l-a îngrijit ca pe propriul copil.

Luni seară, un bărbat din comuna Săuceşti, judeţul Bacău, a alertat autorităţile despre faptul că nepotul său, în vârstă de zece ani, a plecat de acasă şi nu s-a mai întors. Octav venise în vizită la unchiul său pe data de 15 august, iar ultima dată fusese văzut de un cioban, pe raza localităţii Șerbeşti, comuna Săuceşti.

După aproape patru zile de căutări, poliţiştii nemţeni au fost sunaţi de primarul comunei Trifeşti, care le-a spus că o familie a găzduit, timp de câteva zile, un copil străin. Cei care au găsit copilul nu au putut lua legătura mai repede cu autorităţile din cauza că nu au avut semnal la telefon. “Copilul a fost găsit de familia care are grijă de animalele oamenilor, în apropiere de Sofrăceşti. Era bine îngrijit şi îmbrăcat cu haine curate, primite de la familia care l-a avut în grijă zilele acestea. După ce mi-au spus oamenii că în zonă este un copil străin, am vorbit cu domna şef de post de la noi. Am discutat şi eu cu copilul şi l-am întrebat de ce a plecat de la unchiul său, iar răspunsul lui a fost că moşul l-a pus să înveţe tabla înmulţirii”, a afirmat Octavian Duminică, primarul comunei Trifeşti.

Din fericire, în acest caz, familia care a găsit copilul luni seară, speriat şi flămând, după o zi întreagă de mers pe jos, i-a întins o mână de ajutor şi a avut grijă de acesta atât timp cât a fost nevoie. În alte cazuri, copii dispăruţi de acasă au avut parte de experienţe traumatizante, de aceea poliţiştii recomandă ca părinţii să-i supravegheze în permanenţă pe copii, la joacă, la cumpărături sau în zonele aglomerate, să-i înveţe să plece doar cu permisiunea lor şi să spună întotdeauna unde şi cu cine merge. Copilului trebuie să i se

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 31 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 5 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum o ora
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Ilie Bolojan a promulgat LEGEA FUGARILOR

Gandul acum o ora
Președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, vineri, legea potrivit căreia se consideră evadare și fapta persoanelor condamnate la pedeapsa cu închisoarea care nu se prezintă la organul de Poliție în vederea punerii în executare a mandatului. Ac

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

Gândacii mişunau peste tot. Brutărie din Constanţa, închisă pentru jumătate de an

BusinessMagazin acum 27 minute
Un control al Protecţiei Consumatorilor Constanţa a dezvăluit condiţii de coşmar într-o brutărie. Gândacii se plimbau nestingheriţi prin toate spaţiile de producţie.

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°