Tată a două minunate fete
- Părinte Gabriel, sunteţi unul dintre slujitorii Domnului, un preot tânăr, dar deja cu multă experienţă, cu notorietate în Petroşani şi în împrejurimi, în zona unde aţi slujit înainte de a veni aici. Totuşi, pentru cei care citesc ziarul nostru de peste mări şi ţări, vă rugăm o succintă prezentare.
- Sunt născut la Piteşti pe data de 10 ianuarie 1978, din părinţii Ioan şi Filofteia. Mai am un singur frate, Nicolae, şi am venit cu domiciliul în Valea Jiului în anul 1999, prin căsătoria cu actuala mea soţie, Delia-Corina, fostă Spătaru. Împreună avem doi copilaşi, două fete, Raisa-Maria de 10 ani şi Sara-Ioana de 6 ani şi jumătate. Soţia mea lucrează la Universitatea Petroşani, încadrată pe funcţia de economist. Eu am început activitatea profesională în municipiul Lupeni, ca profesor la Grupul Şcolar Industrial Minier. Apoi am ajuns profesor la Liceul de Informatică Petroşani, unde am predat timp de 7 ani. M-am hirotonit ca diacon în 2000, iar ca preot în 2001, la Parohia Râu Bărbat, cu filiile Hobiţa şi Uric.
De-acolo am fost transferat, în septembrie 2012, aici la Petroşani.
Facultatea de Teologie din Piteşti
- Care au fost paşii dumneavoastră până aţi ajuns preot?
- Am început Seminarul Teologic Piteşti în 1993, examenele dându-le la Curtea de Argeş la „Neagoe-Vodă Basarab” în 1998, an în care mi-am dat şi capacitatea preoţească. Imediat am intrat la Facultatea de Teologie „Sfânta Muceniţă Filoftea” din Piteşti. După absolvire m-am mutat, cum spuneam, la Petroşani, unde m-am căsătorit. După care am dat din nou capacitatea preoţească la Arad în prezenţa Preasfinţitului Timotei şi a celor din cadrul Sinodului mitropolitan, bineînţeles cu cei care făceau atunci parte în acest sinod din zona Banatului. Apoi am fost hirotonit ca preot în anul 2001. Am rămas cu frumoase amintiri din seminar şi f