Calugarul Ioanichie m-a intampinat in pragul trapezei de la Sihastria. Era o vara ca asta de acum, poate mai putin toropitoare, si ma pornisem prin manstirile Neamtului, luandu-le la rand, cu smerenie si rugaciune.

"Buna sa-ti fie inima, frate!", mi-a grait calugarul. El era cel care tinea cheile de fier si de ascultare de la bucataria manastirii cu peste 100 de calugari imprastiati, dupa pranz, pe unde li-i rostul. Ca si alte cotloane ale Sihastriei, bucataria are un mister pe care cucernicul parinte nu-l destrama. "Va place mancarea?" - intreb oarecum stanjenit de postura mea de intrus intr-un loc aproape tot atat de sacru ca si altarul. "Ehei, raspunde calugarul, noua ne place cel mai mult sa postim, pentru ca e sihastrie."

"De ce i se spune Sihastrie?" "Fiindca atunci cand a luat fiinta era un loc pustiu. Primii calugari se intalneau aici doar duminica, sa savarseasca Sfanta Liturghie si sa se impartaseasca."

"E bine sa ramana manastirea tot o sihastrie?" "Din pacate, azi nu mai e posibil; dar ar fi bine, pentru ca rugaciunea ar ajuta mai mult lumea decat cuvantul din carti."

"Parintele Cleopa s-a mutat mai sus de manastire; sihastria lui era mai buna daca la el era mereu plin de lume?" - intreb. "Parintele, Dumnezeu sa-l ierte, era sihastru cum is si azi sihastrii in mijlocul orasului. El se ruga impreuna cu oamenii, dar cand incepea Sfanta Liturghie se retragea ca sa fie numai cu Dumnezeu."

"De ce mancarea manastireasca e cea mai buna?" "Pentru ca e insotita de binecuvantare si rugaciune. In timp ce faci mancarea, in loc sa te uiti la televizor urmaresti in gand slujba." "Va ajung cele necesare pentru gatit?" "Ce sa va spun? Vara cumparam rosii, ardei. Avem si o gradina de zarzavaturi la Schitul Sf. Mina, la Tg. Neamt. Zarzavaturile pe care le punem pentru iarna le cumparam de la Tecuci. Avem multe guri de hranit. Suntem 110 calugari, d