Toyota, cel mai mare constructor auto la nivel mondial, a decis să renunţe la utilizarea unui gaz pentru instalaţiile de climatizare ale automobilelor impus de legislaţia europeană, urmând exemplul grupului Daimler care a iniţiat opoziţia faţă de acest produs din motive de siguranţă.
Gazul respectiv, numit R1234yf, face obiectul unui litigiu între Daimler şi statul francez, iar Consiliul de Stat, cea mai înaltă jurisdicţie administrativă din această ţară, urmează să ia o decizie marţea viitoare. Potrivit Daimler, acest gaz ar putea să ia foc în cazul unor coliziuni.
Mercedes a contestat o decizie a Ministerului francez al Mediului de blocare a înmatriculării automobilelor clasa A, B, CLA şi SL sub motivul că acestea nu utilizează noul gaz refrigerant, aşa cum a impus o directivă europeană din luna ianuarie pentru că este mai puţin poluant.
Un purtător de cuvânt al Toyota Germania a declarat vineri că noul gaz nu mai este folosit în modelele Prius Plus, Lexus GS şi GT86 comercializate în Europa, care au revenit la produsul utilizat anterior, R134a. El nu a precizat când a fost luată măsura.
Daimler a exprimat toamna trecută îndoieli legate de siguranţa utilizării noului gaz, împărtăşite ulterior de consumatori, ONG-uri şi autorităţi, se arată într-o declaraţie a Toyota Germania.
"Toyota consideră că este de datoria companiilor din industria auto ca vehiculele să corespundă standardelor de siguranţă în vigoare", a explicat compania japoneză.
Nu există în prezent un consens european referitor la această problemă, iar Toyota a decis din acest motiv să folosească, temporar, gazul R134a.
Toyota a precizat că a efectuat teste proprii, care nu au relevat probleme de siguranţă.
"Vânzarea vehiculelor care folosesc gazul refrigerant R1234yf a început doar după verificarea completă a siguranţei", potrivit purtătorului de cuvân