Consiliul Judeţean Vrancea continuă lucrările de investiţii finanţate din fonduri europene aferente Programului Operaţional Regional 2007-2013 în cadrul axelor prioritare 2, 3, 4 şi 5. „Modernizare şi reabilitare D.J. 204 E Mărăşeşti – Panciu“, „Modernizarea Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Elena Doamna, Focşani“, „Drumul de glorie al Armatei Române în Primul Război Mondial“, „Drumul podgoriilor vrâncene“ şi „Vrancea turistică“ sunt doar câteva dintre proiectele pe care Consiliul Judeţean le are în derulare.
La proiectul „Modernizare şi reabilitare D.J. 204 E Mărăşeşti – Panciu“, s-au continuat lucrările conform graficului de derulare a investiţiei care are termen de finalizare luna septembrie 2013. Drumul are o lungime de aproximativ 19 kilometri, iar valoare totală a proiectului este de aproximativ 43 milioane de lei.
La proiectul „Modernizarea Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Elena Doamna, Focşani“ lucrările de modernizare au fost finalizate, iar obiectivul respectiv a fost predat către beneficiar. În cadrul activităţilor specifice ale proiectului s-a lansat procedura de achiziţie publică pentru echipamente didactice şi de pregătire profesională care a fost anulată de două ori, deoarece nu s-a prezentat nici un ofertant, urmând ca procedura să fie reluată. În anul 2012 s-a demarat procedura de achiziţie de lucrări pentru „Hidroizolarea subsolurilor la clădirile din incinta Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Elena Doamna (corp A, corp B, corp C, clădire ateliere şi clădire Internat Sud)”, urmând ca execuţia lucrărilor să fie finalizată în cursul anului 2013.
Totodată, Consiliul Judeţean Vrancea, ca membru al Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară Sud - Est are în derulare proiectul „Achiziţionare echipamente specifice pentru îmbunătăţirea capacităţii şi calităţii sistemului de intervenţie în situaţii de urgen