Fapte. Luni, Cosmin Contra și câțiva fotbaliști din lotul Petrolului au dat o fugă până la primărie, unde s-au întâlnit cu Iulian Bădescu. Ce doreau vizitatorii? Să afle când va vira primăria bani din nou în conturile societății SC FC Petrolul SA. Care nu e a domnului Contra și a lui Geraldo și compania, ci a domnului Dan Capră. Cel puțin asta ne spune Registrul Comerțului. Tot ieri, Primăria Ploiești a dat un comunicat, în care a precizat ceea ce se știa de când s-a stabilit programul după care se vor vira banii. Adică, încă o tranșă până la finele anului, iar o a treia anul următor, până la finele campionatului. Știu, fotbaliștii vor banii ieri, dar nu se poate. Cu bani publici, doar așa se poate. Take it or leave it!
Primăria a spus că va da bani pentru performanță, dar nu a spus nimeni că le va da celor de la SC FC Petrolul un sac de bani, a doua zi după terminarea campionatului. Aici e vorba de bani publici. Și-așa Bădescu are, pentru că a vrut să rezolve cât mai repede treaba cu banii și să fie băieții mulțumiți, o problemă de ordin contabil cu prima tranșă trimisă la club. Știu că domnii Contra și Geraldo le au cu mingea, nu cu administrația publică, dar faptul că ploieștenii au acceptat să dea o sumă importantă pentru performanța lor nu înseamnă că ei comandă și fluxul financiar de la primărie, eventual, și pe cel național.
Apoi, citim declarații în presă. Contra spune că el nu știe cât mai poate ține situația sub control (presiuni specifice fotbaliștilor români cordiți). Dan Capră spune că nu i-a trimis el pe fotbaliști, ci că ei au vrut să știe adevărul despre banii de la primărie. Păi, domnul Capră are aici o mare problemă. Dacă angajații dânsului nu au încredere în ceea ce spune dumnealui, trebuie dați afară imediat, cel puțin așa se procedează într-o societate comercială normală. La firma pe care o administrez eu, dacă un angajat merge să