Poliţia Română utilizează toate echipamentele de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, din dotare, amplsate în sistem cascadă, în cadrul unei acţiuni menită să reducă numărul accidentelor rutiere cauzate de nerespectarea vitezei legale.
"Poliţia Română coordonează, la acest sfârşit de săptămână, o acţiune preventivă pentru reducerea numărului accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora, produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză. Vor fi folosite toate echipamentele de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, din dotare, amplasate în sistem cascadă", se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
Acţiunea este inclusă în calendarul campaniei preventive „SPEED", desfăşurată pe teritoriul tuturor celor 27 de state membre TISPOL (Organizaţia Poliţiilor Europene).
"În perioada 23-25 august a.c., poliţiştii rutieri, împreună cu cei de ordine publică, vor acţiona la nivel naţional, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei Rutiere din cadrul I.G.P.R., pentru depistarea şi sancţionarea abaterilor rutiere, în special a celor privind nerespectarea regimului legal de viteză", se mai arată în comunicat.
Conform datelor prezentate de IGPR, în intervalul 14-18 august 2013, comparativ cu perioada similară de weekend din 2012, se constată o scădere a numărului accidentelor grave cu 52 (de la 174 la 122) şi a răniţilor grav cu 64 (de la 181 la 117). "Cu toate acestea, printre principalele cauze de producere a accidentelor grave de circulaţie se regăseşte în continuare nerespectarea regimului legal de viteză prin cele două forme de manifestare, respectiv viteza excesivă ori neadaptarea acesteia la condiţiile de drum, pe fondul cărora s-au produs 16 asemenea accidente", arată poliţiştii.
R