FC Universitatea Craiova se întăreşte în vederea proximului sezon, în care şi-a fixat drept obiectiv promovarea în prima divizie.
Adrian Mititelu l-a convins pe Mădălin Ciucă, 30 de ani, să revină sub comanda lui Nicolo Napoli, site-ul oficial al oltenilor, fcuniversitatea.ro, anunţînd azi că fostul căpitan al "juveţilor" a semnat cu gruparea pentru o perioadă de 3 ani. Ciucă a ajuns la un acord, în prealabil, pentru a rupe înţelegerea cu Gaz Metan Mediaş, echipă la care ajunsese în 2011.
Închizător şi fundaş stînga, Mădălin Ciucă a fost liderul din teren al Universităţii atunci cînd a promovat din liga secundă în prima, în 2006. Fotbalistul a mai jucat pentru Craiova în perioada 2005-2008 şi 2010-2011. Are 10 goluri în 97 de meciuri pentru alb-albaştri. Ciucă ar putea debuta pentru olteni în meciul de miercuri, din deplasare, cu SCM Argeş Piteşti, din turul 4 al Cupei României, primul, oficial, al "juveţilor" după o pauză de doi ani şi trei luni.
FC Universitatea Craiova se întăreşte în vederea proximului sezon, în care şi-a fixat drept obiectiv promovarea în prima divizie.
Adrian Mititelu l-a convins pe Mădălin Ciucă, 30 de ani, să revină sub comanda lui Nicolo Napoli, site-ul oficial al oltenilor, fcuniversitatea.ro, anunţînd azi că fostul căpitan al "juveţilor" a semnat cu gruparea pentru o perioadă de 3 ani. Ciucă a ajuns la un acord, în prealabil, pentru a rupe înţelegerea cu Gaz Metan Mediaş, echipă la care ajunsese în 2011.
Închizător şi fundaş stînga, Mădălin Ciucă a fost liderul din teren al Universităţii atunci cînd a promovat din liga secundă în prima, în 2006. Fotbalistul a mai jucat pentru Craiova în perioada 2005-2008 şi 2010-2011. Are 10 goluri în 97 de meciuri pentru alb-albaştri. Ciucă ar putea debuta pentru olteni în meciul de miercuri, din deplasare, cu