- Social - nr. 165 / 24 August, 2013 "Iar Iisus i-a zis: De poti crede, toate sunt cu putinta celui ce crede... Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele.” ( Evanghelia dupa Marcu 9, 23-24) Uneori, am impresia ca ne jucam pur si simplu cu Verbe mari, tari si greu asimilabile mintii, dar mai cu seama spiritului nostru. Asa se face ca, nu de putine ori, ne surprindem in postura unor versati manuitori ai cuvantului, fara sa ne gandim aproape deloc ca fiecare cuvant poarta in el un potential de trairi sau stari sufletesti care se activeaza in momentul primirii cuvantului in inima, adica in adancul cel mai din adanc al fiintei sau in duhul omului. Aici ar trebui spus apasat ca adevaratele cuvinte incanta inima si nu urechile, ba chiar o rascolesc din suficientele atent protejate si imaginarul devorant al sinelui autentic. Astfel, orice cuvant rostit din inima, adica izvorat din universul interior al convingerilor si trairilor intense, misca, sensibilizeaza, pentru ca transmite un mod de a fi, nefiind numai retorica pura. Cu siguranta, la antipod, ne vom intalni si cu rostiri cazute sau prabusite in vorbareala ieftina, flecareala de doi bani, un fel de vulgarizare a cuvantului, deposedat de valentele sacre menite sa zideasca sau sa intareasca constiinte. Dintr-o astfel de perspectiva, nu-i atat de simplu sa ne exprimam cu privire la credinta, iubire, adevar sau dreptate, ca sa enumar doar cateva cuvinte purtatoare a unui imens univers de trairi. Sau o putem face fara rezerve, cu patos chiar, intr-o maniera simplista si superficiala, atunci cand teoretizam. Cu siguranta nu vom fi convingatori, si nici prea multe lucruri nu se vor schimba in jurul nostru. Bunaoara, revenind la subiect, intalnim si in materie de credinta, atitudini variate care confirma diletantismul nostru in rostirea, dar mai ales trairea credintei. Astfel, pornind de la o mistificare (denaturare) a credintei