Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei mai mulţi dintre candidaţii suceveni sunt „utilizatori avansaţi” ai limbii române

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 24 august 2013 ·

La începutul acestei săptămâni, absolvenţilor de liceu înscrişi pentru a susţine cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat li s-au evaluat competenţele lingvistice de comunicare orală în limba română. La proba la care toţi candidaţii promovează numai prin simpla prezenţă s-au înscris 2.695 de absolvenţi, însă în faţa comisiilor 152 dintre aceştia au absentat.

Pentru cei care au susţinut totuşi examinarea, rezultatele sunt mai mult decât mulţumitoare, elevii trecând fără prea mult stres de primul hop al examenului de bacalaureat, sesiunea august-septembrie.

Potrivit unei centralizări a Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava (IŞJ), dintre cei 2.543 de elevi înscrişi, cei mai mulţi – 1.103 sunt „utilizatori avansaţi” ai limbii române. 758 au obţinut calificativul de „experimentat” (calificativ maxim), iar 679 au obţinut certificatul de „utilizator mediu”. Cel mai slab calificativ, cel de „începător”, nu a fost adjudecat de nici un licean.

Cât priveşte proba de evaluare a competenţelor în limba maternă, din cei trei înscrişi pentru a fi testaţi la limba ucraineană s-a prezentat unul singur, acesta obţinând calificativul de „utilizator avansat”.

Luni debutează prima probă scrisă a bacalaureatului tomnatic, probă la care sunt aşteptaţi 1.720 de candidaţi din judeţ.

Urmează proba obligatorie a profilului (28 august), unde sunt aşteptaţi 1.866 de absolvenţi. Aceştia vor fi examinaţi fie la istorie, fie la matematică.

La proba ultima probă scrisă, la alegere a profilului şi specializării, s-au înscris 1.645 de candidaţi suceveni.

Primele rezultate vor fi afişate în data de 2 septembrie, iar în aceeaşi zi vor fi depuse contestaţiile. Pe 5 septembrie vor fi făcute publice rezultatele finale.

La începutul acestei săptămâni, absolvenţilor de liceu înscrişi pentru a susţine cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat li s

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 20 minute
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum o ora
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 3 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Accident grav în Hunedoara. Trei persoane rănite / S-a intervenit cu elicopter SMURD

Mediafax acum o ora
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la faţa locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detaşamentelor Petroşani şi Hunedoara, care au intervenit cu două autospeciale şi două ambulanţe SMURD. În sprijin au venit două ambulanţe al

Conflictul Musk – Trump trece la un nou nivel. Cel mai bogat om al lumii și-a făcut partid politic: „America Party este creat pentru a vă reda libertatea”

HotNews acum 3 ore
Relația tensionată dintre președintele republican Donald Trump și principalul său finanțator din campania electorală, Elon Musk, a luat o nouă turnură conflictuală sâmbătă, când cel mai bogat om al lumii a anunțat formarea unui nou partid politic, a

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 3 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum 2 ore
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Cum va arăta atacul lui FCSB, după ce Alibec și Bîrligea sunt indisponibili: „Asta va fi formula”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
- , în Supercupa României. Fostul internațional român Ilie Dumitrescu (56 de ani) a analizat situația celor de la , după meciul câștigat sâmbătă seara, în Supercupa României, scor 2-1 cu . Campioana României a rămas fără ambii atacanți văzuți titula

Manele pe Arena Națională! Florin Salam, surpriza lui Salvatore Ganacci la Neversea Kapital

Cancan acum 2 ore
Festivalul Neversea Kapital, ediția 2025, a marcat un moment fără precedent în istoria evenimentelor muzicale din România. Sâmbătă, 5 iulie, Arena Națională din București a fost locul în care granițele dintre genuri muzicale s-au estompat spectaculo

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum 2 ore
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Vremea

București
acum

30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

28°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

30°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°