Student fiind, se mai întâmpla uneori să intru în celebrul restaurant cu autoservire de lângă ASE, unde acum e o pizzerie fiţoasă şi foarte scumpă.
De fiecare dată, fără excepţie, eram contrariat de faptul că, atunci când aveam pe tavă un bol cu ciorbă, casiera scotea mai întâi o furculiţă, o preumbla vigilentă prin lichidul uşor acrişor şi abia apoi încasa banii, lăsându-mă să trec. Uimit de toată această întâmplare, am îndrăznit într-o zi să o întreb pe casieră ce se întâmplă (ce motiv ar avea să răscolească atât de asiduu prin banalul preparat culinar?) şi, uşor jenată, femeia mi-a spus: "Mă iertaţi domnule, că vă văd om serios, dar e unii studenţi care introduc ca nişte nesimţiţi şniţelul în ciorbă şi, la sfârşit, vor să plătească numai ciorba."
Fără să fac o dramă din asta, m-am aşezat la masă şi am început să mănânc, nu fără a constata, cu o anume neplăcere, că respectiva mâncare mi-a rămas în gât, reactivându-mi tot şirul de umilinţe mărunte la care mă obligă de mai multă vreme domnul Stat şi doamna Primărie. Nu trece o lună de la Dumnezeu să nu primesc SMS-uri de la Bancă, de la Cablu, de la Fisc sau de la Asigurări, să-mi plătesc ratele lunare. Nu intru bine în bloc şi administratorul aleargă după mine să mă anunţe că "fondul de rulment" s-a mărit şi că e musai să-l plătim până la finele lunii. Dacă întreb ce-i cu respectivul fond, mi se răspunde că e vorba de o sumă preventivă, o sumă menită să acopere eventuale pagube şi stricăciuni provocate de unii şi alţii. Ştirile proaste de la televizor (începând cu meteo şi terminând cu accidentele auto de dimineaţă) completează minunat lumea în care trăim - o lume în care fiecare suspectează pe fiecare; o lume în care, preventiv, cineva îţi umblă permanent cu furculiţa în ciorba vieţii şi se scuză că numai aşa se preîntâmpină încălcarea legii. A dispărut încrederea. A dispărut vechiu
