Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Recep Erdogan critică reacţia SUA la acuzaţiile despre implicarea Israelului în criza egipteană

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 24 august 2013 ·

Premierul Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a criticat, sâmbătă, reacţia Statelor Unite la acuzaţiile privind implicarea Israelului în înlăturarea preşedintelui egiptean Mohamed Morsi, transmite Mediafax.

"De ce fac Statele Unite declaraţii pe această temă?! Casa Albă nu trebuia să vorbească despre acest subiect. Dacă era cineva care trebuia să vorbească era Israelul", a spus Erdogan.

Casa Albă a condamnat vehement, marţi, declaraţiile premierului turc, Recep Tayyip Erdogan, care a acuzat Israelul că a organizat demiterea preşedintelui Egiptului, Mohamed Morsi, înlăturat de la putere de armată, pe 3 iulie. "Aceste declaraţii sunt foarte agresive, lipsite de fundament şi false", a declarat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, referindu-se la premierul Turciei, un aliat al Statelor Unite.

Recep Tayyip Erdogan afirmase că Israelul se află în spatele planului care a condus la înlăturarea de la putere a preşedintelui islamist egiptean Mohamed Morsi. "Ştiţi ce se spune în Egipt, că democraţia nu se bazează pe urne. Cine se află în spatele acestei situaţii? Israelul", a declarat Erdogan la Ankara, în cursul unei reuniuni a formaţiunii conservatoare din care face parte, Partidul pentru Dreptate şi Dezvoltare (AKP). "Ministrul israelian al Justiţiei şi un intelectual evreu au afirmat înaintea alegerilor care au avut loc în Egipt în 2012: «Chiar dacă Fraţii Musulmani vor câştiga alegerile, nu vor fi învingători, pentru că democraţia nu se bazează pe urne»", a adăugat Erdogan.

Egiptul traversează o perioadă de criză profundă care s-a accentuat pe 3 iulie, când armata l-a înlăturat de la putere pe preşedintele islamist Mohamed Morsi. Organizaţia islamistă Fraţii Musulmani denunţă o "lovitură de stat militară", organizând proteste zilnic, bilanţul violenţelor fiind de mii de morţi.

Premierul Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a cri

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 45 minute
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 2 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 3 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 3 ore
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 8 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

MAE recomandă evitarea oricărei călătorii în Liban, în contextul tensiunilor actuale

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul recomandă ferm cetăţenilor români care se află deja în Liban să părăsească teritoriul acestui stat prin cursele aeriene încă disponibile. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte că, în contextul celor mai recente evoluţii ale si

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 6 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

20°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/23°
mar.

18°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°