News Din decembrie 2011 până în iulie 2013, doar luna mai 2012 a înregistrat un volum mai mare de autovehicule vândute de către operatorii din piaţa auto.
Pe ansamblul pieţei, livrările totale înregistrează după 7 luni din 2013 o scădere de 14% comparativ cu aceeaşi perioadă din anul trecut, în timp ce rablele au avut o creştere de 44%, arată o analiză a Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autovehicule (APIA).
În interiorul acestei scăderi, remarcăm autoturismele, care au un declin al vânzărilor de 13,2%, scăderea fiind totuşi atenuată faţă de procentul înregistrat luna trecută, când acesta era de peste -19%. Şi pe plan european se constată o evoluţie negativă, principalele ţări înregistrând scăderi importante pe ansamblul celor 7 luni de până acum (Franţa -9,7%, Italia -9,1%, Germania -6,7%), chiar dacă şi aici, în 2013 luna Iulie a fost una semnificativ mai bună decât cea de anul trecut.
În continuare, vânzările sunt susţinute de achiziţiile realizate de către persoanele juridice (76% din totalul la 7 luni). Astfel, pe fondul demarării târzii a Programului “Rabla”, dar şi a accesului dificil la credite, vânzările către persoanele fizice reprezintă la 7 luni doar 24% din total (în creştere totuşi faţă de primele 6 luni când acest procent era de 19%).
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET
News Din decembrie 2011 până în iulie 2013, doar luna mai 2012 a înregistrat un volum mai mare de autovehicule vândute de către operatorii din piaţa auto.
Pe ansamblul pieţei, livrările totale înregistrează după 7 luni din 2013 o scădere de 14% comparativ cu aceeaşi perioadă din anul trecut, în timp ce rablele au avut o creştere de 44%, arată o analiză a Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autovehicule (APIA).
În interiorul acestei scăderi, remarcăm autoturismel