Pe ce se bazează practica medicală? Din ce în ce mai mult, pe dovezi. Dar şi pe cutume, pe ghiduri şi recomandări, pe experienţă. Ba, uneori, chiar şi pe păreri, pe flerul fiecăruia. Toate acestea se însumează şi generează, pe fundamentul noţiunilor teoretice şi al deprinderilor practice dobândite în formare, un set de reguli de practică, propriu fiecărui medic. Reguli pe care adesea le susţinem cu fervoare în faţa altor colegi. Reguli de care, însă, nu ar trebui să fim ataşaţi dincolo de proba contrarie. Căci asta este concluzia la care au ajuns autorii unei foarte interesante cercetări1 publicate recent în Mayo Clinic Proceedings: practicile medicale se schimbă frecvent, pe măsură ce apar noi dovezi. Analiza articolelor originale publicate în cea mai prestigioasă revistă de medicină clinică – New England Journal of Medicine (podiumul este completat de Lancet şi JAMA, din 155 de publicaţii care figurează în această categorie) – în deceniul 2001–2010 a identificat 1.344 de articole privind o practică medicală; din acestea, 981 (73%) au examinat o practică nouă, în vreme ce 363 (27%) au testat o practică existentă. Din totalul de studii clinice, 756 au dus la înlocuirea unei practici, 165 au avut rezultate negative, 146 au condus la inversarea practicii respective, 138 au reconfirmat practica iar 139 au fost neconcludente. Nu este deci nimic extraordinar în faptul că o practică medicală sau alta se schimbă, se modernizează, se actualizează, odată cu publicarea diverselor rezultate obţinute prin studiile clinice. Iată şi câteva exemple de schimbări ale practicii: tratamentul antibiotic, la femeile diabetice cu bacteriurie asimptomatică nu reduce complicaţiile infecţiei şi nici nu îmbunătăţeşte intervalul de timp în care infecţia devine simptomatică, dar, în 2002, existau grupuri din SUA care recomandau acest tratament, spre deosebire de societăţile ştiinţif