Joi, 29 august, consilierii județeni vor avea de votat două proiecte de hotărâre ce se referă la cooperarea între județul Alba şi raionul Cahul din Republica Moldova, respectiv Departamentul Rhône din Franţa.
În ceea ce priveşte propunerea de aprobare a Înţelegerii de Cooperare între Judeţul Alba (România) şi Raionul Cahul (Republica Moldova), în documentaţia prezentată consilierilor judeţeni se arată că “obiectivele cooperării sunt de a dezvolta relațiile dintre două județe pe baza respectului reciproc”.
Astfel, se va urmări dezvoltarea intereselor comune, a încrederii și egalității, potrivit competențelor de care dispun în conformitate cu legislațiile în vigoare, acționarea pentru cunoașterea valorilor istorice și culturale comune, pentru cultivarea și dezvoltarea lor, în vederea unei mai bune înțelegeri a acestora, dar şi elaborarea și să realizeze programe, proiecte și acțiuni comune în domenii precum: sprijinirea educației, inovației și sportului; promovarea valorilor culturale; dezvoltarea cooperări în domeniul politicilor pentru tineri; dezvoltarea raporturilor instituționale.
Autorităţile din cele două zone vor urmări, de asemenea, să sprijine cooperarea valorizând inițiativele publice sau private în vederea măririi capacității de a realiza proiecte de interes comun; să utilizeze schimburile de experiență, vizitele, stagiile, seminariile, conferințele, participările la târguri și expoziții, ca instrumente de cooperare.
Acordul de cooperare intră în vigoare la data semnării și este încheiat pe durată nedeterminată.
Noi criterii de cooperare între județul Alba și Departamentul Rhône din Franța
După ce, în 30 august 2008, consilierii județeni au votat acordul de cooperare între județul Alba și Departamentul Rhône din Franța, în ședința din 29 august 2013, aleșii județeni vor vota stabilirea cooperării pentru perioada 2013-2014.