Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul ministru al Transporturilor: De ce se bâlbâie USL

Publicat in Revista22, sâmbătă 24 august 2013 ·

Noul ministru al Transporturilor nu ar trebui să fie o temă pe care USL să se bâlbâie.

Să propui un nume al cărui CV şi al cărui renume să corespundă acestei demnităţi poate fi o treabă chiar uşoară, oameni pregătiţi, experimentaţi şi oneşti putând fi găsiţi până şi în România zilelor noastre.

Dar dacă şefii USL încearcă să evite tocmai un asemenea profil? Haideţi să vedem despre ce este vorba.

În exerciţiul bugetar 2007-2013, infrastructura a fost principala beneficiară a fondurilor de coeziune, miliarde de euro, toţi bani europeni, putând fi, teoretic, accesate de către autorităţile de la Bucureşti pentru a reabilita şi dezvolta calea ferată şi reţeaua de drumuri.

În final, ne-am ales cu câteva bucăţi de autostradă în plus, adică suficient de puţini kilometri încât inaugurarea lor să nu se facă simţită la nivelul economiei naţionale; şi am rămas, apoi, cu o infrastructură feroviară la fel de înapoiată, care, pe de o parte, generează costuri semnificative din cauza stării proaste, iar, pe de alta, pune în pericol vieţile milioanelor de români care se încumetă să circule cu trenurile de călători dintr-un capăt în altul al ţării.

Ştim bine că, atunci când în România garnitura trasă de locomotivă atinge viteze ameţitoare de 60 de kilometri pe oră, prima întrebare pe care şi-o pune un om normal este dacă vor rezista şinele şi terasamentul, a doua – dacă nu cumva trenul a rămas fără frâne, iar a treia – dacă macazurile vor funcţiona normal (e clar că furtul de cabluri din reţeaua feroviară a devenit sport naţional, deşi în ţările UE ar fi considerat act terorist).

În tot acest timp, însă, unii au prosperat, doar că ei compun ceea ce astăzi poate fi numit fără rezerve – mafia transporturilor.

Alcătuită din oficiali de rang înalt ai statului român - cu poziţii-cheie cel puţin în Ministerul Transporturilor, CNADNR, CFR şi alte

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 6 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 11 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 11 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 12 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 9 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum 9 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Informații false răspândite online cum că România se pregătește de război. Cum explică Guvernul documentul care s-a răspândit pe internet

HotNews acum 12 ore
O poză cu un document în care se face referire la „întocmirea Proiectului bugetului pentru război” s-a răspândit masin pe rețelele sociale în ultimele ore, însă Guvernul atrage atenția că este vorba despre o informație falsă și explică ce reprezintă

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

9°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°