Fără a oferi detalii, secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, a declarat că Pentagonul a început mobilizarea forţelor în apropierea Siriei, în vederea unei eventuale intervenţii militare în zonă. Forţele Navale americane îşi consolidează prezenţa în estul Mării Mediterane, iar Barack Obama a cerut Pentagonului să prezinte opţiunile pentru criza din Siria, pe fondul presiunilor pentru o intervenţie americană.
“Departamentul Apărării are responsabilitatea de a-i furniza preşedintelui toate opţiunile în cazuri de urgenţă. Acest lucru necesită repoziţionarea forţelor pentru a fi la dispoziţia opţiunii preşedintelui", a explicat Hagel. Oficiali din cadrul Pentagonului au anunţat că o a patra navă militară americană, dotată cu rachete de croazieră, a fost transferată în estul Mării Mediterane. Însă o intervenţie militară în Siria probabil nu va putea avea loc fără acordul Rusiei, principalul susţinător al regimului Bashar Al-Assad. Rusia a atribuit insurgenţilor sirieni presupusul atac cu arme chimice care ar fi avut loc la Damasc pe 21 august, afirmând că este un act de manipulare în scop propagandistic.
"Opoziţia siriană refuză să ofere acces anchetatorilor la locul incidentului. Apar din ce în ce mai multe dovezi că este vorba de un act criminal plănuit cu mult înainte, un act provocator. Pe Internet, relatările despre incident circulau cu câteva ore înainte de aşa-numitul atac. Este o acţiune premeditată", a reacţionat Aleksandr Lukaşevici, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe. "În contextul acestui nou val de propagandă antisiriană, credem că apelurile unor capitale europene de a face presiuni asupra Consiliului de Securitate ONU şi de utilizare a forţei sunt inaccceptabile", insistă Ministerul rus de Externe, citat de Mediafax.
Opoziţia siriană susţine că forţele subordonate regimului Bashar Al-Assad au utilizat arme chimice î