Sâmbătă şi duminică, în Chişinău şi în mai multe raione ţară se vor disputa meciuri de fotbal. Inspectoratul Naţional de Patrulare va asigura securitatea publică şi personală a participanţilor şi suporterilor care vor sosi la meci.
Astăzi, începând cu ora 19.00, pe Stadionul Zimbru din Capitală, se va disputa meciul de fotbal între echipele FC „Speranţa“ şi FC „Zimbru, iar de la ora 17.00, pe terenul Centrului de pregătire a selecţionatelor naţionale din Vadul lui Vodă, vor juca echipele FC „Academia şi FC „Rapid.
Mâine, începând cu ora 17.00, pe terenul Complexului sportiv raional Orhei se va disputa meciul de fotbal între echipele FC „Milsami“ şi FC „Veris“, iar la Anenii-Noi, pe stadionul Speia, de la 17.00 se vor întâlni echipele FC „Dacia“ şi FC „Olimpia“.
Pentru a evita crearea ambuteiajelor şi periclitarea circulaţiei rutiere, va fi interzisă parcarea maşinilor pe bulevardul Dacia, segmentul strada Burebista - strada Butucului, traficul fiind redirecţionat pe străzile adiacente.
De asemenea, pentru a preveni şi evita posibilele altercaţii ale fanilor echipelor, vor fi antrenaţi mai mulţi poliţişti, echipaje de patrulare, inclusiv patrule cu cai.
Poliţia îndeamnă conducătorii auto să evite, pe cât posibil, deplasarea în preajma teritoriilor menţionate, să parcheze automobilele doar în locuri autorizate şi să se conformeze indicaţiilor inspectorilor de patrulare.