În ultima perioadă, avem tot mai multe manifestări culturale, festinuri gastronomice, ateliere de meşteşugărit sau târguri de fructe şi legume. Specialiştii spun că am putea scoate bani frumoşi din aceste evenimente, dacă ar fi mai bine organizate şi promovate.
În ultimii ani, festivalurile s-au înmulţit la noi ca ciupercile după ploaie. Petrecute cu alai sau într-un cerc restrâns de săteni, toate au acelaşi scop: promovarea tradiţiilor moldoveneşti. Şi avem exemple frumoase. Bunăoară, Gustarul. E unul dintre evenimentele care va aduna în acest weekend sute de moldoveni şi turişti străini dornici să se distreze pe ritmuri de muzică bună, în sânul naturii, la Orheiul Vechi.
Şi în acest an ne vom delecta cu ateliere de meşteşugărit, târguri de artizanat şi degustări de bucate tradiţionale. Vom putea opta şi pentru excursii turistice gratuite la băile tătăreşti, locuinţele de piatră, vestigiile moscheii, biserica medievală, mănăstirea rupestră etc. „Noutatea din acest an va fi zona cărţii, unde vor fi puse la dispoziţia vizitatorilor lecturi interesante. Anul trecut, am avut aproximativ 10.000 de participanţi. Interesul e la fel de mare şi în acest an, oamenii ne sună în fiecare zi. Biletele cumpărate în avans costă 50 de lei pentru o zi şi 80 de lei pentru două. Pe 24 şi 25 august, se vor vinde la intrare cu 60 şi, respectiv, 90 de lei“, spune unul dintre organizatorii evenimentului.
SĂRBĂTORIM CARTOFUL, MĂMĂLIGA ŞI PLĂCINTELE
La toamnă ne aşteaptă o altă mare sindrofie. Vom sărbători Ziua Vinului, când licoarea lui Bacchus va curge gârlă, ne vom înfrupta din bunătăţi ca la mama acasă şi ne vom distra cu muzică şi dansuri populare. Tot atunci cunoaştem şi zeci de producători care cultivă, culeg şi transformă strugurii mustoşi în vin.
Nici alte băuturi nu sunt date uitării. Le savurăm, bunăoară, la Bălţi, la mijlocul verii, când are loc fes