Dumnezeu şi omul. O temă care le cuprinde pe toate. Pe care, dacă n-o desluşim cum se cuvine, ne ratăm întreaga existenţă. Omul poate încerca să spună câte ceva despre Dumnezeu, dar de fiecare dată va rata subiectul, deşi adesea este atât de aproape. Dumnezeu vorbeşte necontenit omului, dar el nu poate asculta, e prea ocupat cu propriile-i gânduri. Dacă ar avea capacitatea de a se deschide către Dumnezeu, ar primi răspunsurile pe care le caută...

Şi se poate porni de oriunde, de la orice eveniment din viaţa noastră, de la orice gând sau trăire, de la orice informaţie pe care o primim, indiferent de "canalul" pe care ni se transmite. Dar, mai ales, putem primi răspunsuri aplecându-ne asupra Evangheliilor, chiar şi când acestea, aparent, au alt subiect decât cel care ne interesează pe noi. Cum e şi pericopa ce se va citi în biserici mâine, la duminica a noua după Rusalii. Ni se relatează (la Matei 14, 22-33) despre furtuna care s-a iscat pe mare şi care acoperea de valuri corabia în care se aflau ucenicii Domnului, despre mersul pe mare al lui Mântuitorului, despre îndrăzneala lui Petru de a cere să meargă pe apă şi, în final, despre potolirea furtunii. Acest moment, dimpreună cu cel premergător, cuprinde întreaga relaţie a omului cu Dumnezeu. E o poveste de dragoste ce se poate structura în trei paşi (ce implică, fiecare, un "test").

Testul confortului şi al plăcerii

Momentul amintit mai sus (al potolirii furtunii pe mare) este precedat de înmulţirea celor cinci pâini şi a celor doi peşti, din care s-au săturat, în pustie, "ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii". Mulţimea aceasta, de care îi era milă Domnului, era acum vindecată şi hrănită, şi trupeşte şi sufleteşte. Primise aceste daruri pentru că avusese îndrăzneala de a-L urma pe Iisus fără a sta pe gânduri, fără a se asigura că are cu ce se hrăni pe drum, fără a-şi pune problem