De câteva zile, majoritatea ştirilor au doar două direcţii de analiză: situaţia din Orientul Mijlociu, pe de-o parte, şi cazul Snowden, pe de altă parte.

Dacă în al doilea caz situaţia nu este prea clară, deoarece acest tablou al scenei geopolitice globale este prea proaspăt, în prima zonă de analiză se poate discuta mult, obiectiv şi cu folos pentru orice stat şi cetăţean interesat. Consecinţele sunt mai uşor perceptibile pentru omul de rând, deşi cazul Snowden va avea pe termen mediu şi lung consecinţe mai mari asupra statelor.

Pentru a înţelege mai bine zona, trebuie să apelam la trei ştiinţe: istoria, psihologia şi logica.

Orice abordare de pe poziţie ideologică duce la denaturarea imaginii corecte a situaţiei, iar rezultatul va fi greşit. De altfel, la ideologie trebuie să renunţăm cât mai des, nu însă şi la ceea ce se numeşte doctrină naţională sau a unei instituţii, deoarece prin aceasta se exprimă fundamentele oricărei persoane juridice cu rol social. Este trist că generaţiile de politicieni ai secolului XXI au uitat această distincţie – în orice ţară.

Pentru o primă parte a analizei, vom releva mai întîi o lucrare obligatoriu de citit cu atenţie „Suez: 50 de secole de istorie” („Suez: 50 siècles d'histoire”) a lui Bernard Simiot. De fapt, nu se poate înţelege Egiptul fără hartă, iar acolo apar două aspecte relevante: canalul Suez şi linia de demarcaţie terestră între Asia şi Africa.

Evident, dacă am adânci acest context, ar trebui să apară un ciclu de articole, iar deocamdată timpul nu ne permite aceasta.

Totuşi, dacă nu ne gândim că asupra Egiptului sunt aţintiţi ochi din peste 100 de capitale pentru aceste două motive, am face o mare greşeală – acest „dar al Nilului” este perceput corect în orice şcoală de geopolitică – iar rezultatul final al conflictelor din interiorul ţării va fi atins şi prin contribuţia nemijlocit