Peste 80 de persoane aflate în stare gravă au fost transportate cu aeronave SMURD în perioada 14-22 august, misiunile fiind executate de piloţii Inspectoratului General de Aviaţie, prin punctele de operare de la Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Craiova şi Arad.
Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au intervenit pentru salvarea a 81 de persoane, în misiuni executate în cooperare cu SMURD, informează sâmbătă Ministerul Afacerilor Interne (MAI), într-un comunicat de presă.
Intervenţiile au vizat transportul medical de urgenţă şi au presupus efectuarea a peste 150 ore de zbor de către piloţii MAI. Astfel, au fost executate câte 15 misiuni prin Punctele de Operare Aeromedicală SMURD Bucureşti şi Arad, câte 12 prin unităţile de la Constanţa şi Iaşi, iar şase prin structura de la Craiova.
Totodată, piloţii Inspectoratului General de Aviaţie s-au alăturat echipelor de jandarmi, pompieri şi poliţişti de frontieră care au intervenit pentru localizarea şi stingerea incendiului de pădure şi de vegetaţie uscată izbucnit în apropierea vârfului Toroioaga, la aproximativ 1.400 de metri altitudine, în zona localităţii Borşa.
Cele două elicoptere de tip MI-17 care au intervenit la faţa locului au executat misiuni de cercetare aeriană şi stingere a incendiului, aeronavele fiind echipate cu dispozitivul acroşat bambi-bucket, prin intermediul căruia au putut fi dispersate, la fiecare acţiune, aproximativ 3.000 de litri de apă. În urma acţiunilor, incendiul a fost stins vineri, a precizat MAI.
SMURD foloseşte pentru misiunile de salvare aero-medicală elicopterul uşor multifuncţional Eurocopter EC 135 şi avionul medical de tip Piper PA-42 Cheyenne III aflate în dotarea Inspectoratului General de Aviaţie din Ministerul Afacerilor Interne.
Peste 80 de persoane aflate în stare gravă au fost transportate cu aeronave SMURD în perioada 14-22 august, mis