Dacă o cunoşti pe Erica şi îi scrii „Dragă Erik“, ea n-o să se supere că ai transformat-o în băiat, pentru că ştie că n-ai avut timp suficient pentru corespondenţă şi în loc să scrii două litere ai scris numai una singură, care se poate citi ca două. Este aici vorba de grabă, de tendinţa de a-i imita pe cei cărora prescurtările le stau bine sau e dorinţa noilor generaţii de a ului „brontozaurii“ cu ingeniozitatea lor în materie de comunicare? Dacă eşti obişnuit să spui „network“ în loc de „reţea“ n-o să ţi se pară, probabil, ciudat că cineva îşi caută tobo Publicitate şar pentru formaţie prin intermediul unei „reţea“ (nu al unei reţele) de socializare. Dacă, însă, cineva care prezintă ştiri şi vorbeşte despre cutremurele de pământ, mişcări telurice de rutină, de mărimi nesemnificative, din Bulgaria şi Marea Neagră, nu prea mai poţi înţelege ce spune când te asigură că la noi nu s-a simţit un seism sau altul pentru că, „afirmă specialiştii, energia termică (sic!) este mult atenuată până să ajungă în ţara noastră“. Neatenţie? Omisiune a prompterului? Deficit cultural? Sau poate contagiune prin transfer termic al gradelor caniculei de afară? Avem şi noutăţi simpatice: emoticoanele. Acele chipuri mult simplificate din care poţi alege şi aşeza în pagină bucuria, gluma, tristeţea sau furia, pentru a-ţi preveni eventualul cititor că trebuie sau nu să te ia în serios. Au fost adoptate cu entuziasm ca moderator, modulator de ambiguitate, doar-doar s-or înţelege mai bine om cu persoană, în caz că nu o pot face din priviri şi nici telepatic. Medicul este înainte de toate, vrea sau nu vrea, ştie sau nu ştie, un profesionist al comunicării interumane. Cu cât mai corect, cu cât mai complet, cu cât mai prompt servit de „emoticoanele“ propriilor limbaje non-verbale, cu atât mai bine. Pentru el şi pentru bolnav. Doar că, înainte de a învăţa ce şi cum să spună, viitorul medic v