Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, este de părere că reducerea TVA la pâine va duce, nu numai la o scădere a preţului produselor de panificaţie, ci mai ales la crearea unui mediu concurenţial corect, care să salveze societăţile ce îşi plătesc impozitele în mod corect, care au foarte mulţi angajaţi şi care, din cauza competiţiei neloiale, nu reuşesc să îşi acopere costurile de producţie, fiind la limita insolvenţei sau a falimentului.
"În momentul în care am introdus şi am militat pentru această măsură de reducere a TVA la pâine, pe tot lanţul de producţie, - pentru că nu vorbim numai de pâine, vorbim şi de făină, şi de cereale, unde chiar dacă va exista taxarea inversă, decontul se va face pe un TVA de 9% şi nu pe TVA de 24% - în momentul acela am avut în vedere, în primul rând, crearea unui mediu concurenţial corect", a spus Constantin.
"În acel moment, când am propus această măsură, am vizat exact crearea acestui cadru concurenţial, salvarea acestor unităţi, salvarea locurilor de muncă. Sigur că ne interesează foarte mult ca odată cu scăderea TVA să avem venituri, aceleaşi venituri, dacă nu chiar mai mari la bugetul de stat", a afirmat Constantin, citat de Mediafax.
El a adăugat că, în acelaşi timp, s-a avut în vedere şi scăderea preţului pâinii, generată de această măsură. "Acestea sunt efectele pe care le-am urmărit. Scăderea preţului la pâine este un efect pe care-l urmărim şi pe mine m-a bucurat faptul că asociaţia marilor retaileri s-a angajat să scadă preţul la pâine în conformitate cu diferenţa de la 24% la 9%. Eu cred că va exista o scădere a preţului generată de acest lucru. Nu vorbesc de preţul grâului, dacă acesta va avea un efect în costul final, acestea sunt lucruri care ţin de piaţă. Pe mine mă interesează zona de fiscalizare, fiscalitate, unde cred că va exista această reducere de preţ", a conchis Constantin.
Guvernul