Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta: Aştept o propunere “cu experienţă” la Transporturi

Publicat in rfi, sâmbătă 24 august 2013 ·

Premierul Victor Ponta a declarat agenţiei Mediafax că aşteaptă, duminică, din partea PNL ca pentru Ministerul Transporturilor să fie propusă o persoană cu experienţă politică, imagine foarte bună şi un profesionist în domeniu, adăugând că "oficial" nu a respins un nume deoarece nu a primit o propunere "oficială". Nini Săpunaru este varianta avansată de Crin Antonescu pentru acest post, variantă despre care presa a scris vineri că nu ar fi pe placul premierului.

"Sunt absolut convins că este interesul meu şi al PNL ca cel care va ocupa funcţia de ministru al Transporturilor de luni practic, că luni trebuie să depună jurământul, este o persoană cu experienţă politică, cu imagine foarte bună şi profesionist în domeniu. Nu am respins o propunere oficială, pentru că nu mi s-a făcut o propunere oficială, ce a spus domnul Antonescu aseară este adevărat, propunerea mi se va face mâine, după şedinţa PNL", a spus Ponta, sâmbătă, pentru Mediafax.

El a amintit că în acordul USL este prevăzut dreptul prim-ministrului de a refuza sau a avea un ultim cuvânt în cazul miniştrilor, dar că până în prezent nu a fost niciodată cazul să invoce acest drept.

"Sunt convins că nu va fi cazul nici mâine", a conchis Ponta.

Întrebat însă dacă va accepta ca Nini Săpunaru să fie ministru al Transporturilor în cazul în care aceasta va fi propunerea PNL, premierul a explicat că nu doreşte să comenteze, deoarece s-ar grăbi degeaba, şi că aşteaptă decizia conducerii PNL, insistând asupra faptul că este convins că va fi o propunere foarte bună "sau poate chiar două".

Vineri, surse politice au declarat agenţiei MEDIAFAX că premierul Victor Ponta se împotriveşte nominalizării lui Nini Săpunaru pentru funcţia de ministru al Transporturilor, cerând PNL o altă propunere.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, pentru "Gândul", că nu a discutat cu premierul Vi

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 13 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 9 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 6 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 9 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 6 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

15°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°