Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dresorul de ciori din Baia Mare

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 25 august 2013 ·

Un pensionar din Baia Mare are o pasiune mai rar întâlnită în ziua de azi. Dresează ciori şi le poartă pe mână prin centrul istoric al oraşului. Le-a învăţat să cârâie la comandă, să zboare deasupra lui după care să revină pe mâna lui.

La 70 de ani, pensionarul din Baia Mare poate fi văzut zilnic în piața din centrul vechi al orașului, cu un pui de cioară pe care îl dresează

Sursa: MIHAI ȘOICA

Pe puiul de cioară pe care îl are acum l-a botezat „Pitiu”. „Pe Pitiu îl învâț să fi e cît mai sedentar, dacă aș putea să zic asta. Nu vreau să zboare. Noaptea stă pe un scaun în bucătărie”

Sursa: MIHAI ȘOICA

Tiberiu Balogh are 70 de ani şi o pasiune dusă la extrem pentru ciori. Le dresează, iar apoi le creşte ca pe copiii lui.

Pasiunea pentru ciori a venit în timp, mai exact acum 52 de ani de când era în armată la o unitate din Craiova, unde un anume general Marcu Stan, comandantul unor unităţi militare din zona Olteniei, avea impresia că este un emir arab. "Eram şoferul generalului şi într-o zi m-a întrebat dacă ştiu să dresez ciori. Am rămas şocat pentru că nu ştiam. Până atunci nu am pus niciodată mână pe o cioară. I-am spus că nu ştiu şi el mi-a răspuns că i-ar face plăcere să învăţ să dresez o cioară. Aşa m-am apucat de dresaj de ciori. Generalul purta pe mănuşă şi le spunea la toţi că sunt corbi", spune râzând băimăreanul.

La 70 de ani, pensionarul din Baia Mare poate fi văzut zilnic în piaţa din centrul vechi al oraşului, cu un pui de cioară pe care îl dresează. "Trebuie să porţi mănuşi pentru că au gheare mari şi te rănesc".

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a declarat că va vorbi cu Tiberiu Balogh pentru o eventuală colaborare. "Este interesant ce face şi cred că turiştii din oraş vor fi foarte încântaţi dacă vor vedea ciorile dresate de domnul Balogh", a spus primarul Cherecheş.

Cârâieli la

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 5 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 4 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 11 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 13 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 10 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 9 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Vremea

București
acum

17°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°