Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studenţii militari au jurat credinţă Republicii Moldova

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 august 2013 ·

Studenţii anului I ai Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun“ au depus, astăzi, jurământul militar în cadrul unei ceremonii, desfăşurate la monumentul „Maica Îndurerată“ de la Complexul Memorial „Eternitate“ din Capitală.

În anul de studii 2013-2014, la Academia Militară au fost admişi 69 de tineri, dintre care 10 fete. 29 de studenţi vor învăţa la specialitatea infanterie şi câte 20 – la artilerie şi transmisiuni.

Până a depune jurământul de credinţă patriei, studenţii admişi la Academia Militară au urmat, timp de trei săptămâni, cursul de integrare militară, desfăşurat la Baza militară de instruire Bulboaca, unde au studiat pregătirea militară generală, instrucţia de front, pregătirea geniu, efectuând şi trageri de luptă. Durata studiilor în Academia Militară este de patru ani.

La ceremonia de depunere a jurământului militar au participat, alături de rudele studenţilor, reprezentanţi ai conducerii Ministerului Apărării, Marelui Stat Major, veterani de război şi cadre militare în rezervă.

Viceministrul Apărării, Igor Panfile, i-a felicitat pe studenţi, cu ocazia depunerii jurământului de credinţă Patriei. „Sunteţi viitorul Armatei Naţionale, promotorii schimbării şi aveţi obligaţia şi responsabilitatea, în patru ani de studii, să fiţi perseverenţi, să investiţi în cunoştinţe şi să înţelegeţi că viitorul aparţine celor buni la carte. Numai un corp de ofiţeri serios instruiţi, militari profesionişti, poate consolida o armată modernă, adaptată exigenţelor existente în prezent”, a spus viceministrul studenţilor de la anul întîi.

Comandantul-rector al Academiei Militare „Alexandru cel Bun“, colonelul Mihail Bucliş, a declarat că studenţii înmatriculaţi, în acest an, în instituţia militară de învăţământ au demonstrat la examenele de admitere şi în cadrul cursului de integrare cunoştinţe temeinice şi pregătire fizică bună. „Am

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2024. Prezența la vot la 15 este aceeași ca la scrutinul din 2019

HotNews acum 30 minute
Prezența la vot la ora 15, în România, este 29,21%, identică cu cea de la aceeași oră de la scrutinul din 2019. Peste 5.270.000 de cetățeni au votat în România până la ora 15, potrivit datelor furnizate de AEP. În străinătate, au mers la urne aproxi

Un bărbat cunoscut cu afecţiuni medicale a murit după ce a căzut pe stradă, în faţa unei secţii de votare din judeţul Argeş

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 87 de ani, cunoscut cu afecţiuni medicale, a murit, duminică, după ce a căzut pe stradă, în faţa unei secţii din votare din localitatea Cicăneşti, judeţul Argeş. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabilit cu exactitate ce s-a înt

REFERENDUM LOCAL ÎN CAPITALĂ - Primăria: BEC subliniază că bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indiferent de data la care au obţinut viza/ Cei care au votat la alegerile prezidenţiale, dar nu şi la referendum o pot face până la 21

News.ro acum o ora
Primăria Capitalei a transmis, duminică, o serie de precizări legate de votul la referendumul local, în conformitate cu o circulară emisă de Biroul Electoral Central (BEC). Astfel, bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indifere

Geoană acuză manipulare prin exit-poll-uri: De ce minţiţi românii?

Mediafax acum 2 ore
Geoană acuză că aceste sondaje încalcă legea privind alegerile prezidenţiale şi pune sub semnul întrebării motivele din spatele publicării lor. „De ce ar risca publicaţiile româneşti să încalce legea şi să citeze “surse ale partidelor politice”, dac

Un polițist din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, într-o mașină. Urma să asigure paza pentru alegerile prezidențiale la o secție de votare din Frătești

Libertatea acum 4 ore
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat cu o rană la cap, în mașina personală, duminică dimineață, informează Poliția de Frontieră.

Diana Șoșoacă s-a filmat în cabina de votare, la alegerile prezidențiale, când a desenat o nouă casetă cu numele său și apoi s-a votat singură

Libertatea acum o ora
Diana Șoșoacă s-a prezentat, duminică, la o secție de votare din București. A transmis live pe TikTok din cabina de vot, acest lucru fiind interzis prin lege, votul având caracter secret.

Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Le-ați simțit?

Ziua Constanta acum 3 ore
Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Potrivit INFP, în ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:18 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 128

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Traian Băsescu: Îi rog pe români să vină la vot şi să opteze pentru ce vor în continuare/ În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000

News.ro acum 3 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat, duminică, un îndemn pentru alegători să vină la vot şi să opteze pentru ce îşi doresc în continuare. ”În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000, câ

David Popovici a votat la alegerile PREZIDENȚIALE. Ce a transmis campionul olimpic

Gandul acum o ora
Multiplul campion olimpic la înot, David Popovici, a votat duminică la alegerile prezidențiale și a transmis ulterior un mesaj românilor pe o rețea socială. David Popovici a publicat pe Facebook o fotografie cu ștampila de pe cartea sa de identitate

„Ucraina are nevoie de o apărare aeriană mai bună”, spune Zelenski după atacul masiv cu drone rusești VIDEO

Ziare.com acum o ora
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat duminică, 24 noiembrie, pe canalul Telegram, că Ucraina trebuie să îşi consolideze apărarea aeriană pentru a proteja populaţia, după ce unităţile sale de apărare aeriană au doborât 50 din cele 73

Vremea

București
acum

dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/7°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/4°
Constanta
acum

dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

3°/6°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°