Imaginaţi-vă o vineri după-amiază. O vineri liniştită. O vineri plictisitoare. Cald. În Oklahoma, trei adolescenţi aveau timp de omorât. Privind pe geam, au zărit un „jogger”. Şi au spus - „el ne este ţinta”. Au ieşit, s-au suit în maşină, au condus în spatele tânărului care alergă şi l-au împuşcat în spate. Din pură plictiseala. Apoi au accelerat în chiuituri de bucurie.
Tânărul a căzut în genunchi şi apoi cu faţa la pământ. Sângele curgea prin tricou. Două maşini s-au oprit. Au sunat 911 şi au încercat să îl resusciteze la faţa locului. Dar fără succes. Tânărul a murit pe marginea drumului, cu faţa în ţărână, cu sângele pe asfalt.
Îl chema Christopher Lane.
Christopher era un tânăr plin de ambiţie şi plin de viitor. Născut în Australia, a venit în America pe o bursă atletică. Era student la facultate, bursier, atlet. Juca baseball în echipa universităţii. Tânăr, frumos, un om reuşit, o mândrie pentru familie şi o plăcere pentru colegi.
Ucis din plictiseală. Ucis vineri, 16 august 2013, la 3 după-amiaza. Împuşcat în spate din plictiseală. Ucis la vârsta de 22 de ani. De trei adolescenţi, de 15, 16 şi 17 ani. Copii după părerea mea.
Crima este de-a dreptul îngrozitoare. Nu numai prin faptul că a fost comisă la întâmplare. Nu numai pentru că cei trei criminali sunt la graniţa dintre copilărie şi adolescenţă. Nu numai pentru că victima a fost un om tânăr plin de calităţile pe care cineva şi-i le doreste de la un fiu. Nu numai pentru că cei trei copii-adolescenţi au acţionat fără să fie sub influenţa alcoolului sau drogurilor, fără să fie în niciun fel cu judecată alterată - au acţionat cu sânge rece şi în deplinătatea facultăţilor mintale. Dar mai ales pentru motivul ucisului - plictiseala!
„Eram plictisiţi, nu aveam nimic mai bun de făcut şi ne-am hotărât să omorâm pe cineva aşa, de distracţie. L-am văzut pe fereastră
