Bătrânul care mi-a schimbat viaţa
- Părintele Iustin Pârvu a fost naşul meu de călugărie şi m-a numit, la tunderea în monahism, tot Iustin - Iustin cel Tânăr. Sunt unul dintre sutele de ucenici monahi ai părintelui, maici şi călugări, care au fiecare povestea lui despre Bătrânul. Cred că cel mai potrivit ar fi să vă povestesc în ce fel şi-a pus părintele amprenta de pedagog iscusit asupra sufletului meu -
O întâlnire în munţi
Eram la vârsta de 23 de ani, în anul IV de facultate, şi treceam printr-o frământare sufletească teribilă. Venise vremea să mă hotărăsc ce fac în viaţă, pe ce drum apuc. Eram în vacanţa de Paşti, când, din curiozitate, impulsionat de fratele meu, i-am făcut o vizită Părintelui Iustin de la Petru Vodă. Nu-mi dădea ghes sufletul să pierd vremea prin munţi, pe coclauri, să văd un călugăr bătrân oarecare. Aveam alte lucruri mai importante de făcut. Şi, de altfel, zilele de vacanţă erau numărate. Fratele meu totuşi insista. Ştiu că unul din argumentele pe care mi le-a dat a fost şi acesta: "Măi, e un bătrân la care vine foarte multă lume, destul de în vârstă, şi cine ştie dacă o să-l mai prinzi în viaţă la anul sau peste doi ani, când o să-ţi vină mintea la cap, şi o să fie prea târziu!". Făceam Teologie şi, ca orice student, sau ca marea majoritate a studenţilor de la Teologie, nu aveam o preocupare deosebită pentru mânăstiri, pentru marii duhovnici pe care Biserica, la acea vreme, încă îi mai avea în viaţă. Dar, cu toate codelile mele, uite, aşa a rânduit Dumnezeu, să fac drumul ăla la Petru Vodă şi întâlnirea mea cu Părintele Iustin să se petreacă pe fondul acesta al unei teribile crize de modele în viaţă. Nu puteam să-mi găsesc un model complet, pe care să-mi doresc să-l urmez, nici în familia în care am trăit, nici între prietenii pe care i-am cunoscut, nici între învăţătorii şi profesorii
