Vă întrebaţi vreodată cum apar unele dintre cele mai ingenioase aplicaţii ale giganţilor Google sau Facebook? Secretul constă în mare parte în mediul în care angajaţii lucrează, care pentru mulţi devine o sursă de inspiraţie şi motivaţie.
Multe companii îşi au sediu în clădiri impunătoare, cu multe etaje, însă de cele mai multe ori, în interior ambientul este unul anost, care nu stimulează angajaţii să fie productivi.
Geeknaut.com a făcut o listă cu cele mai “frumoase” cinci locuri de muncă, unde ambianţa reuşeşte să-i inspire pe angajaţi.
Birourile Google sunt spaţii cu adevărat incredibile, care transformă locul de muncă într-un mediu agreabil şi distractiv pentru angajaţi, scrie Business Insider. Sediul din Zurich a gigantului IT este dotat cu camere de conferinţe, spaţii de joacă şi bucătării. Construcţia a fost proiectată de către compania germană Camenzind Evolution în 2007, care a proiectat şi birourile Google din TelAviv. Angajaţii Google lucrează în echipe de câte trei ori patru, iar în birouri nu sunt lipsite tăbliţe de scris, care permit inginerilor să noteze fiecare idee care le trece prin minte.
Pixar
Cu toţii ne-am gândit cel puţin odată la cei care au creat efectele de animaţie din filmele “Up”, “Toy Story” sau “Finding Nemo”. Inginerii de la Pixar nu lucrează în birouri comune, gălăgioase ci în spaţii pline de culoare şi liniştite, care îi înspiră pentru imaginile şi efectele de animaţie pe care le crează.
Red Bull
Construit de compania Jump-Studios, sediul central Red Bull din Londra are trei etaje “pline de surprize”: o cameră de şedinţe unde masa poate fi folosită şi ca masă de ping-pong, o cafenea, scări rulante care duc angajaţii de la un etaj la altul.
Facebook are un nou sediu în Palo Alto California amenajate