Agentia Nationala de Securitate (NSA) americana a fortat accesul la sistemul intern de videoconferinte al ONU, scrie saptamanalul german Der Spiegel in editia de duminica, citand documente confidentiale ale agentiei.
Aceasta interceptare a comunicatiilor a generat o "crestere spectaculoasa a cantitatii de date provenind de la teleconferinte si a permis decriptarea acestor date", se arata intr-un document NSA citat de saptamanal, potrivit Mediafax.
Agentia, care se afla de mai multe luni in centrul unui scandal de dezvaluire de documente secrete de catre Edward Snowden, relevand amploarea sistemului de supraveghere a Statelor Unite, a patruns in sistemul ONU in vara lui 2012, scrie Der Spiegel. In trei saptamani, numarul de comunicatii decriptate de serviciile americane a crescut de la 12 la 458.
Saptamanalul citeaza si alt raport intern, potrivit caruia NSA ar fi surprins serviciile secrete chineze in timp ce spionau comunicatiile ONU in 2011.
Der Spiegel mai scrie ca NSA supraveghea Uniunea Europeana (UE) dupa mutarea intr-un birou nou la New York, in septembrie 2012, si ca detinea planurile sediului.
Articole publicate recent in saptamanalul german si cotidianul britanic The Guardian, care au la baza documente provenind de la Edward Snowden, au oferit detalii despre felul in care NSA a luat ca tinte sedii ale UE la Bruxelles, Ambasada UE la Washington si Delegatia UE la ONU, la New York.
Administratia Obama incearca de mai multe saptamani sa apere programele de supraveghere a telecomunicatiilor, operate de NSA, dupa dezvaluiri stanjenitoare ale fostului consultant al acesteia Edward Snowden, in prezent refugiat in Rusia si cautat de Washington pentru spionaj.
Dezvaluiri despre programul cu numele de cod PRISM, care permite interceptarea e-mailurilor, conversatiilor telefonice si cautarilo