Populismul este optiunea politica potrivit careia criteriul adoptarii deciziilor este exclusiv capacitatea acestora de a fi pe placul si pe intelesul populatiei, fiind acceptat faptul ca acele decizii nu rezolva problemele in discutie ci le agraveaza.

El este un mod de a face politica bazat pe ideea ca deciziile se adopta in functie de capacitatea subiectiva a populatiei de a le intelege si accepta iar nu de datele obiective ale problemei de rezolvat si de nevoia de a oferi o solutie corecta, fezabila si durabila acelei probleme. Intr-o formula sintetica, populismul face placere fara sa faca bine. Este o atitudine favorabila satisfacerii dorintelor poporului, chiar in detrimentul intereselor reale ale acestuia.

Din toate aceste definitii rezulta ca populismul exclude ideea de buna guvernare si nu este decat o forma de democratie falsa. Scuza unei asemenea optiuni rezida in faptul ca poporul este satisfacut de rezultatele bunei guvernari dar nu totdeauna si de masurile prin care o buna guvernare ajunge la acele rezultate. Dupa cum afirma acum catva timp un comisar european, cu referire la criza economica globala: „Noi stim cum sa gestionam corect criza dar nu stim cum sa obtinem voturi gestionand corect criza!” In atari circumstante, respingand cinismul unei dictaturi transparente, populismul promoveaza ipocrizia unei dictaturi cu fata democratica. Pe termen scurt aceasta asigura obtinerea si pastrarea puterii, in conditiile unei decmocratii pur electoraliste. Ce se intampla, insa, pe termen mediu si lung?

Pentru ca in final reaua guvernare trezeste nemultumire sociala iar fatada democratica trebuie pastrata, populismul impune si substituirea procesului de gasire a solutiilor prin gasirea de vinovati; iar asa cum solutiile sunt false si vinovatii sunt falsi. Nimic nu ascunde mai bine inadecvarea solutiei decat indicarea inamicului, chipurile, vinov