Câteva fapte. Printr-o fericită coincidenţă, doi din cei cinci europarlamentari PNL – Adina Vălean şi Ramona Mănescu – sunt şi soţii ale unor lideri liberali, Crin Antonescu şi Rareş Mănescu. Altă situaţie: doi dintre preşedinţii liberali de consilii judeţene, Horia Uioreanu şi Florin Ţurcanu, şi-au trimis soţiile în Parlamentul României.
Şi astfel de enumerări despre legăturile de sânge şi de afaceri din PNL ar putea continua mult şi bine. Aş adăuga doar la acest tablou un element aparent fără legătură: sâmbătă, Relu Fenechiu a fost reconfirmat, cu doar trei voturi contra, preşedinte al organizaţiei Iaşi a PNL.
Din 1990 până acum, toate partidele mari din România au fost nişte structuri medievale, cu regi, domniţe, baroni şi istorii desprinse din Decameronul lui Boccaccio. Relaţiile informale au fost criteriul esenţial de promovare. În timp, unele formaţiuni au evoluat şi au dus aceste relaţii la un anumit nivel de sofisticare: de exemplu, legăturile între lideri şi succesori erau cimentate prin doctorate, nu prin clasicele cumetrii. PNL, sub Crin Antonescu, nu este doar un exemplu de involuţie, ci un studiu de caz al neruşinării în politica românească.
A spune că în acest partid a fost instaurată dictatura este puţin. În fapt, cred că este o situaţie la graniţa dintre psihologie şi psihiatrie. Nimeni nu supravieţuieşte în PNL fără să-l idolatrizeze pe Lider, dar asta nu este suficient. Promovările se fac doar din interiorul unui cerc intim, grupat în jurul soţilor Antonescu – dovadă că societatea românească a trecut peste sindromul "cabinetului nr.2" din regimul Ceauşescu.
Crin Antonescu, tot mai obsedat de teorii conspiraţioniste, respinge orice formă de critică şi crede că tot ce i se întâmplă este parte a unui mare complot în care sunt implicaţi: Băsescu, presa vândută, serviciile secrete, DNA, ANI, Angela Merkel, Departamentul de Stat al SUA