Probabil că, cel puţin din interior fiind privită situaţia, pentru unele firme/ grupuri de presă e foarte util să ştie în ce măsură materialele lor publicistice sunt utilizate de alţii asemenea. Înţeleg că din această perspectivă, deunăzi, România Tv anunţa cu importanţă că o agenţie de monitorizare o clasa pe primul loc din ţară „în topul celor mai citate surse media din presa scrisă”. Interesant este că agenţia prestatoare (mediaTrust) transmitea, printr-un titlu cu aspect concluziv, exact aceeaşi informaţie, evidenţiind postul tv despre care mi se pare (greşesc?) că el însuşi ar fi campion la categoria preluări din presa scrisă (şi alte medii); că doar despre citare nu poate fi vorba.
De asemenea, interesant este că cercetarea prevede drept condiţie de lucru ignorarea „citării mutuale” (realizată de instanţe mediatice diferite, din acelaşi trust, în scop de susţinere sau publicitar), însă, pe de altă parte, pune într-o anumită lumină relaţii de dincolo de grupări oficiale şi vizibile; anume preferinţe de a se apela, când e cazul, la informaţii de la A sau B (însă nu de la C ori D). Şi de a genera clasamente (pe print, tv, radio, site-uri, business, subiecte) care par a avea o oarecare legătură cu piaţa reală a mediei româneşti doar prin aceea că ar „confirma” rezultate recente de audit anunţate de o anume structură de specialitate. Ar trebui să înţelegem, aşadar, că se citează ce se vinde mai bine şi ce se presupune că ar fi de calitate „certificată”. Spun asta gândindu-mă, de pildă, că, la categoria print, cotidianul România liberă iese ca fiind cel mai citat (nu din toată presa scrisă, ci din cele numai 13 publicaţii tipărite avute în vedere), şi asta cu performanţa de... 15 menţionări într-o lună. Sau că nume de ziare apar concurând şi în zona site-urilor (în contextul în care informaţia din ediţiile de print şi cele online nu este neapărat diferită)
