Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii şi secretarul de stat Raed Arafat vor participa, mâine, la Alexandria la o dezbatere despre reforma în sănătate, alături de reprezentanţi ai sistemului sanitar din şapte judeţe.
Întâlnirea va avea loc în Amfiteatrul Universităţii Valahia, cu începere de la ora 15.30. Evenimentul este organizat de Direcţia de Sănătate Publică Teleorman.
La eveniment sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai structurilor sistemul sanitar din Teleorman, Giurgiu, Argeş, Prahova, Călăraşi, Dâmboviţa, Ialomiţa. Vor fi prezenţi, de asemenea, reprezentanţi ai Colegiile judeţene ale Medicilor, Asociaţiile de pacienţi din fiecare judeţ, Societaţile şi Patronatele Medicilor de Familie din judeţele menţionate, organizaţiile judeţene ale Sindicatului Sanitas, managerii spitalelor publice, Colegiile judeţene ale Farmaciştilor, directorii Direcţiilor de Sănătate Publică şi preşedinţii Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate, prefecţii şi preşedinţii Consiliilor Judeţene din cele şapte judeţe. Potrivit unui comunicat de presă emis de Direcţia de Sănătate Publică Teleorman, instituţia organizatoare, pe agenda de discuţii se vor afla urmatoarele teme: proiectul pilot de creştere a veniturilor medicilor din unităţile sanitare publice cu paturi, legea răspunderii civile a personalului medical(malpraxis) şi proiectul de modificare a statutului spitalelor.