Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: „Unii salută treaba asta: ce le-a mai tras-o liberalilor, cum a mai făcut DNA un dosar! “

Publicat in Adevarul, duminică 25 august 2013 ·

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, duminică, că „toată lumea“ a constat existenţa unui şir de coincidenţe legate de multiplicarea dosarelor liberalilor la DNA. Antonescu a adăugat că „unii chiar ne ameninţă cu asta, salută treaba asta, uite ce frumos, ce le-a mai tras-o liberalilor“.

Întrebat dacă la reuniunea de duminică a conducerii PNL s-au ridicat probleme delicate, legate de rămânea PNL la guvernare şi de multiplicarea dosarelor liberalilor la DNA, Antonescu precizat că „toată lumea“ a constat existenţa unui „şir de coincidenţe“.

„O constataţi şi dumneavostră. Unii chiar ne ameninţă cu asta, salută treaba asta: uite ce frumos, ce bine, cum e democraţia noastră, ce le-a mai tras-o liberalilor, cum a mai făcut DNA un dosar. OK, fiecare înţelegem aceste lucruri cum putem. Aceste lucruri sunt constate, partidul le ştie“, a spus Antonescu.

El a arătat că examinarea îndeplinirii programului de guvernare prin miniştrii pe care îi susţine reprezintă discuţii de fond într-un partid.

„Faptul că se examinează de fiecare dată cum ne îndeplinim, prin miniştrii pe care îi avem prin Guvernul pe care îl susţinem, care e al nostru, programul de guvernare, ce ar trebui să facem, astea sunt discuţii absolut normale, sunt discuţii de fond într-un partid şi am bucuria să constat de fiecare dată că deşi există şi la noi ca şi la PSD şi în alte pări nemulţumiri şi legat de anumite posturi şi de chestini de natură minoră în raport cu interesele generale, dezbaterea la noi, cel puţin la liberali, dezbaterea internă se duce mereu pe chestiunile de fond ale programului de guvernare şi pe toate provocările pe care acest program le presupune“, a spus Antonescu.

El a precizat că nu se pune problema ieşirii PNL de la guvernare. „Nu se pune problema de ce mai stăm la guvernare. Asta ştie toată lumea; stăm la guvernare pentru că avem un angajament în faţa cetăţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 9 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°