Deputatul Nini Săpunaru şi europarlamentarul Ramona Mănescu sunt nominalizările pe care PNL le va înainta premierului Victor Ponta a anunţat, duminică, preşedintele PNL Crin Antonescu.
Premierul Victor Ponta a declarat agenţiei MEDIAFAX că este de acord cu numirea Ramonei Mănescu pentru postul de ministru al Transporturilor şi va trimite Preşedinţiei o propunere în acest sens.
Ramona Mănescu este de formaţie jurist şi europarlamentar din 2007. Este membră a grupului ALDE din Parlamentul European, fiind coordonator în Comisia pentru Dezvoltare Regională şi membru în Comisia pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale. De asemenea, face parte din delegaţiile Parlamentului Eurpean pentru relaţiile cu Peninsula Arabică şi Japonia.
Mănescu este embră a Partidului Naţional Liberal din anul 1990.
13:59
Deputatul Nini Săpunaru şi europarlamentarul Ramona Mănescu sunt cele două nominalizări pentru Ministerul Transporturilor care vor fi înaintate premierului Victor Ponta, în urma votului de sâmbătă din BPN al PDL.
Crin Antonescu a venit, duminică, la Palatul Parlamentului, la şedinţa BPN a PNL, unde urmează să se decidă nominalizarea partidului pentru preluarea ministerului Transporturilor. El a fost întrebat de jurnalişti dacă e şi Ramona Mănescu pe lista pentru ministerul Transporturilor şi dacă sunt şanse să fie votată, el a răspuns: "Sunt şanse, sunt şanse".
La ora transmiterii acestei ştiri, şedinţa BPN a PNL este în desfăşurare. Niciun alt liberal nu a făcut declaraţii înainte de şedinţă.
Numele europarlamentarului Ramona Mănescu a fost vehiculat, duminică dimineaţă, ca nominalizare pentru funcţia de ministru al Transporturilor.
Propunerea va fi transmisă luni preşedintelui Traian Băsescu.
Ponta consideră că o nominalizare a Ramonei Mănescu la Transporturi este o variantă mai bună
Premierul Vi