În Mamaia s-a încheiat ultimul carnaval. În primul car alegoric s-a aflat primarul Radu Mazăre, costumat în Suleyman Magnificul, el fiind înconjurat de mai multe cadâne. În faţa carului alegoric pe care se afla primarul au mers ieniceri şi spahii, iar printre cei costumaţi în soldaţi s-a aflat şi fiul lui Mazăre, Răducu. Alaiul nu a trecut neobservat prin staţiune, turiştii şi constănţenii care se aflau atunci pe faleză oprindu-se pentru câteva minute pentru a admira carele alegorice, dar şi pentru a face fotografii. Spectacolul a început în Piaţeta Cazino, unde au urcat pe scenă cei care au făcut parte din suita lui Suleyman, inclusiv soldaţii săi, după care sultanul a ales-o pe sultana Hurrem din haremul său. În discursul său în faţa celor adunaţi în piaţetă, Mazăre a spus că acest carnaval poate fi un exemplu pentru ceea ce se poate realiza în ţară şi le-a mulţumit celor implicaţi în realizarea acestuia. "Mamaia, carnavalul nu sunt ale mele, nici ale urmaşilor mei, nici ale constănţenilor, staţiunea Mamaia este a românilor şi trebuie să fim mândri că am realizat împreună un lucru care să funcţioneze şi să fie un exemplu pentru ce se poate realiza în această ţară. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au fost alături şi care au pus umărul, vreau să le mulţumesc ziarişitlor, vreau să le mulţumesc patronilor de cluburi, de hoteluri, de restaurante, vreau să le mulţumesc dansatorilor, femeilor de serviciu, chelnerilor, vreau să le mulţumesc tuturor celor care au ales să lucreze în Mamaia şi, bineînţeles, turiştilor care au venit în Mamaia să se bucure de o staţiune românească, de o mare frumoasă, de cluburi, de distracţie şi de carnaval. Să continue carnavalul", a spus Mazăre. Carnavalul a continuat, reprezentanţii fiecărui club oferind un spectacol celor prezenţi în Piaţeta Cazino, fie că a fost vorba despre dans, jonglerii sau minirecitalul unor vedete precum Ant