Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum caracterizeaza premierul Ungariei relatiile cu Romania

Publicat in Income Magazine, duminică 25 august 2013 ·

Relaţiile ungaro-române sunt într-o formă mai bună decât reflectate de retorica politică, a declarat primul ministru ungar Viktor Orban într-un interviu la o televiziune română, informează agenţia MTI.

Atât politicieni români cât şi cei ungari pot fi blamaţi, întrucât "de multe ori merg prea departe, folosesc cuvinte mai puternice decât ar fi justificat", a spus el, într-un interviu înregistrat la Băile Tuşnad /Tusnadfurdo/ pe 27 iulie şi difuzat de canalul de ştiri Digi 24 sâmbătă seară. Orban a subliniat interesul legitim al Ungariei în dezvoltarea relaţiilor cu România într-un mod care să permită ambelor ţări să trăiască în securitate, stabilitate şi cu perspective economice bune, scrie Agerpres in pagina electronica.

"Când există prim-miniştri în ambele ţări care înţeleg aceasta, iar acest lucru este cel mai important, atunci cooperarea este relativ bună. Când prim-miniştrii nu reuşesc să înţeleagă acest lucru deoarece sunt prea tineri, nu şi-au petrecut suficient timp în meseria lor sau cad uşor pradă emoţiilor, atunci lucrurile devin dificile", a afirmat el.

Orban a susţinut că mulţi au crezut greşit că un guvern român de stânga cu un interes mai scăzut în problemele naţionale este mai bun pentru comunitatea etnică maghiară din ţară. "Mă pot înţelege mai bine cu un patriot român decât cu un român pentru care interesul naţional este mai puţin important", a spus el. Întrebat dacă şi-a planificat să se întâlnească cu omologul său român, Victor Ponta, Orban a afirmat că există o ordine stabilită a contactelor interstatale şi că Uniunea Europeană oferă de asemenea forumuri pentru "a obţine o impresie unul despre celălalt". Ungaria este deschisă colaborării şi vede o şansă în găsirea politicilor care sunt benefice ambelor naţiuni, a spus el.

În ceea ce priveşte strategiile comune ale celor două ţări, Orban a menţionat că el a colaborat e

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 22 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 30 minute
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum o ora
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 2 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum 36 minute
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

RECORD MONDIAL Chinezii au lansat mașina cu 2.300 km autonomie – FOTO

HotNews acum o ora
Concurența este cel mai bun motor pentru depășirea performanțelor, iar asta se vede cel mai bine în industria auto. Producătorul chinez Chery a lansat acum cel mai nou model al său cu motorizare hibridă cu încărcare la priză (PHEV), care depășește t

Jumătate din SUA sunt expuse unui risc ridicat de deficit de energie în următorul deceniu, spune o autoritate de reglementare

News.ro acum o ora
Aproximativ jumătate din Statele Unite sunt expuse unui risc crescut de deficit de alimentare cu energie în următorul deceniu, care ar putea duce la întreruperi şi la măsuri de conservare a energiei electrice, potrivit North American Electric Reliab

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum 33 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Mesaj Ro-Alert în a doua zi de Crăciun la Tulcea! Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată în zona Chilia Veche

Ziua Constanta acum o ora
Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe

Manmohan Singh, fost prim-ministru al Indiei şi arhitect al reformei economice, a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum 2 ore
Fostul prim-ministru indian Manmohan Singh a murit la vârsta de 92 de ani. Singh a fost unul dintre premierii cu cel mai lung mandat din India şi a fost considerat arhitectul unor reforme economice liberale, ca premier între 2004 şi 2014 şi anterior

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°