O echipă de oameni de ştiinţă au descoperit cea mai veche hartă a Lumii Noi, ineditul constând în faptul că harta ce cuprinde America de Nord, America de Sud şi Oceania, inclusiv Australia, este desenată pe o sferă formată din cojile a două ouă de struţ.
Obiectul datează de la începutul secolului al XV-lea şi are o provenienţă necunoscută. Un specialist în cartografie, cercetătorul belgian S. Missinne, este de părere că respectiva sferă a fost cel mai probabil făcută în Florenţa, iar artistul care a realizat contururile zonelor cunoscute în acea perioadă ar fi lucrat în atelierul lui Leonardo da Vinci. Această sferă este încrustată cu contururile continentelor şi teritoriilor care fuseseră descoperite până la acea vreme. Iniţial, s-a crezut că această hartă este o copie a globului Lennox, care se află expus la Biblioteca Publică din New York, dar experţii au apreciat că harta de pe sfera creată din cojile de ou de struţ este mai veche, scrie Mediafax care citeaza dailymail.co.uk. Missinne crede că acest mic glob pământesc, cu contururile Lumii Noi, ar fi fost chiar modelul pentru globul Lennox, care datează din 1504.
foto: Daily Mail
O echipă de oameni de ştiinţă au descoperit cea mai veche hartă a Lumii Noi, ineditul constând în faptul că harta ce cuprinde America de Nord, America de Sud şi Oceania, inclusiv Australia, este desenată pe o sferă formată din cojile a două ouă de struţ.
Obiectul datează de la începutul secolului al XV-lea şi are o provenienţă necunoscută. Un specialist în cartografie, cercetătorul belgian S. Missinne, este de părere că respectiva sferă a fost cel mai probabil făcută în Florenţa, iar artistul care a realizat contururile zonelor cunoscute în acea perioadă ar fi lucrat în atelierul lui Leonardo da Vinci. Această sferă este încrustată cu contururile continentelor şi teritoriilor care fuseseră descoperite până la ac