Bucureştiul duduie sub presiunea freamătului incandescent al caniculei care nu se dă plecată. Ziua începe timid, cu câţiva şoferi care nu au fost nicăieri în weekend şi se trezesc de dimineaţă să facă bani. Aceleaşi străzi moţăie cu inadmisibil de multe gropi şi canalizări care nu fac faţă ploilor de vară.
În câteva minute însă, pornesc maşini în disperare. Semafoarele creează senzaţia că cineva le-a sincronizat special ca să te enerveze. Îţi aduci aminte de Viena. Se face verde, mergi patru kilometri prin oraş şi, din verde-n verde, te simţi mândru că eşti în trecere printr-o capitală europeană. La noi, indiferent la ce oră străbaţi Bucureştiul, verde-roşu, verde-roşu, s-a mai reglat puţin pe Kiseleff, dar în weekend strică treaba pietonii care vor să traverseze şi apasă pe buton să se facă verde pentru ei. Când eşti pieton, te bucuri, când eşti şofer, te agiţi, dar, oricum, semafoarele funcţionează prost. Prost de tot. Cred că nişte specialişti în domeniu, din Japonia sau chiar din Austria, ar putea să dea o mână de ajutor traficului insuportabil în aşa fel încât măcar noaptea să te poţi duce câţiva kilometri. Dar mai e şi Poliţia Rutieră. La fiecare intersecţie, triştii poliţişti încearcă să fluidizeze traficul. Având experienţa unor cozi interminabile, te întrebi ce-o fi (vreun accident, e blocaj). După ce ajungi, îţi dai seama că un poliţist nedăruit pentru meserie, cam în stilul Louis de Funès, e cauza încurcăturilor. Nu contează, mergi înainte. Asta dacă nu ai de trecut prin Ghencea, spre bariera Domneşti. Că dacă ai, stai. Stai la o coadă interminabilă pentru că o barieră şi o centură fac mersul greu de îndurat indiferent din ce sens ai veni. Bine că a făcut o vizită în zonă premierul, căruia nu-i venea să creadă ce înghesuială se creează. Poate se face repede ceva. Opreşti, pui motorină undeva şi te gândeşti la Oprescu. Când cobori di
